Duminica leilor

Startul finalei Euro 2020, în care Anglia pornea favorită în fața Italiei fie și pentru că juca pe Wembley, a confirmat anticipările. 

Shaw a deschis scorul încă din minutul 2 și trupa lui Southgate, încurajată de peste 60.000 de spectatori, a controlat repriza 1, dominând un adversar ce nu-și găsea nici ritm, nici direcție. 

Surprinzător însă, la ordinul antrenorului?!, Anglia a dat înapoi după pauză, permițând Squadrei Azzurra să iasă din încercuire și, treptat, să echilibreze meciul. Cum Bonucci a reușit egalarea la un corner, finala s-a dus în prelungiri. Apoi și la "loteria" penalty-urilor.

Deoarece Pickford a parat șutul lui Belotti, naționala Albionului a preluat conducerea la loviturile de departajare și părea să-și vadă visul împlinit. Numai că, pe rând, au ratat Rushford (bară), Sancho și Saka, intențiile ultimilor doi fiind ghicite de Donnarumma, iar Italia s-a încoronat ca noua regină a Europei. În ciuda faptului că și "maestrul" Jorginho bătuse prost!

Învingător, Mancini a izbucnit în lacrimi pe umărul lui Vialli, în timp ce octogenarul Sergio Mattarella, primul sicilian din istorie ales președinte al Republicii Italiene, s-a bucurat ca un copil în tribuna oficială. 

În zonele destinate fanilor din Roma, Milano și Napoli, unde se instalaseră ecrane-gigant, s-a declanșat o nebunie de nedescris. "Italia da impazzire", a anunțat prompt Gazzetta dello Sport în ediția on line de la 2 noaptea.

Neutru, trist prin prisma eliminării premature a Franței, L'Equipe a titrat peste pagina 1, simplu, "La Felicita". Fericire în italiană, amintind de melodia transformată în șlagăr mondial de Al Bano și Romina Power. Altfel, presa de pretutindeni a salutat în cor triumful Squadrei Azzurra și l-a socotit, chiar dacă obținut cu destule emoții, pe deplin meritat.

Asta în ideea că formația pregătită de Mancini, cu un portar ca o santinelă și o pereche de stoperi ca stânca, a etalat pe parcursul întregului turneu un fotbal de nivel înalt și, probabil cheia succesului, o constanță de metronom. 

Am mai scris despre ea în articolul "Italia Eroica" de miercuri, așa că nu mai insist. Repet doar că fără vedete, ea a fost egală sieși, echilibrată, meci de meci. Că unitatea de grup și implicarea până la sacrificiu au constituit armele ei principale.

Adevărul e că după ce s-a distrat în grupă, n-a mai sedus. N-a mai entuziasmat. Ca atare, spre a urca în vârful muntelui, i-au trebuit prelungiri în "optimi", ba chiar și penalty-uri de departajare în semifinală și în finală. A luptat însă vitejește, fiecare jucător s-a bătut ca un leu, de acolo și alt titlu din aceeași Gazzetta, "Domenica dei Leoni". 

Acest aliaj dintre experiența unora (Chiellini 37 de ani curând, Bonucci 34, Insigne 30) și tinerețea altora (Donnarumma 22, Chiesa, Locatelli 23, Barella 24 șa) s-a dovedit cartea câștigătoare.

N-ar strica precizat, opinie mai largă, că și Southgate i-a dat, fără să vrea, o mână de ajutor. S-a retras prea repede, neglijând că băieții lui nu știu să se apere precum adversarii. Că n-au catenaccio în ADN. Practic, dispariția lui Kane de după pauză a reflectat declinul și a cauzat eșecul Albionului.

Iar decizia lui Southgate de a-i pune să execute penalty-urile de final pe abia introdușii Rushford (23 de ani), Sancho (21) și Saka (19) a însemnat o greșeală. S-a dorit o aroganță și a fost o gafă. Ea nu scade însă din laudele cuvenite proaspetei campioane, vom mai discuta pe tema asta.