Fotbal   •   Liga 1   •   MERCATO

William de Amorim a revenit în Liga 1! Prezentarea oficială: „Am zburat 32h până aici”

William de Amorim (29 de ani, extremă stânga) a revenit în Liga 1, la Academica Clinceni!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 12 iulie 2021

William de Amorim (29 de ani, extremă stânga) a revenit în Liga 1, la Academica Clinceni!

Academica Clinceni a mai reușit un transfer important. William de Amorim va juca pentru echipa noastră după ce a semnat un contract valabil doi ani. Mijlocașul cu dublă cetățenie, braziliană și română, a câștigat o dată campionatul României. 

A ridicat și un trofeul al Cupei României și a câștigat de două ori Supercupa României. Toate trofeele au fost în perioada petrecută la Astra. Acum, la 29 de ani, vine din Brazilia, de la Bento Goncalves. În România a evoluat la Astra Giurgiu și la FCSB. Am mai jucat la Xanthi, în Grecia, și la Altay, în Turcia”, a comunicat oficial gruparea ilfoveană.

William de Amorim a semnat cu Academica Clinceni


Am făcut vreo 32 de ore până aici, dar sunt obișnuit să vin din Brazilia în România. E greu, dar am ajuns cu bine. Am fost fericit când m-au sunat cei de la Clinceni, echipa devine respectată în Liga 1. Mi-a fost dor de România, n-am mai fost de 5 ani aici

William de Amorim

William de Amorim a revenit în Liga 1

William de Amorim la FCSB și Astra:

  • 168 de meciuri şi 19 goluri în Liga 1
  • 29 de partide disputate în cupele europene
  • a jucat de 3 ori în grupele Europa League: o dată cu Astra şi de două ori cu FCSB
  • a câştigat 4 trofee: titlul, Cupa şi două Supercupe

Cota i s-a prăbușit lui Amorim!

De Amorim a venit prima dată în România în 2010, de la Arapongas. A semnat cu Astra și a rămas la giurgiuveni până în 2016, când a semnat cu FCSB. 

După o experiență nereușită la bucureșteni, brazilianul a părăsit România și a mai evoluat pentru Kayserispor, AO Xanthi și Altay. Ultima dată a jucat în Brazilia, la Clube Esportivo de Bento Goncalves, unde a bifat doar 3 partide.

În iunie 2016, William de Amorim era la un nivel foarte ridicat. Site-ul transfemarkt îl evalua la o sumă mare: 1,8 milioane de euro. A fost cel mai înalt punct atins în carieră de sud-american. Era chiar înainte de trecerea la FCSB. În 2 ani, De Amorim s-a prăbuşit, iar cotaţia actuală e de numai 300.000 de euro. De 7 ori sub ce era când a plecat de la Astra.

Bursa transferurilor la Academica Clinceni

  • Antrenor: Ilie Poenaru (confirmat) 
  • VENIRI: Cioiu (Viitorul Tg. Jiu), Vanzo (Poli Iași), Cr. Gavra (U Cluj), L. Filip (FCSB), Holzmann (FC Botoșani), Apostolos Vellios (liber), William De Amorim (Clube Esportivo de Bento Goncalves), Donatas Kazlauskas (liber), Steven Goma (liber)
  • REVENIRI: Șt. Dobre (Ripensia), M. Ciobanu (Slobozia)
  • PLECĂRI: Cordea (FCSB), Cebotaru (Petrolul), M. Ciobanu (U Cluj), R. Andronic (CFR Cluj), Markovici (U Craiova), Cr. Dumitru (FCSB), Chunchukov (Slavia Sofia), Oct. Vâlceanu (Gaz Metan), Cr. Tănase (FC Argeș), Dobrescu (Gaz Metan)

Liga 1 revine! Tot ce trebuie să știi înainte de FC Botoșani - FCSB

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.