Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Jucătorii lui CFR Cluj, „taxați” de conducere după Supercupă: „M-au deranjat!”

+47 Foto
CFR Cluj a pierdut Supercupa României, 2-4 la loviturile de departajare cu Universitatea Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 13 iulie 2021

Sâmbătă, CFR Cluj a pierdut Supercupa României, 2-4 la loviturile de departajare cu Universitatea Craiova după 0-0 în timpul regulamentar.

Nicio echipă nu a impresionat în duelul de pe Arena Națională, la capătul căruia nu s-a înregistrat vreun șut pe poartă. Ștefan Gadola, acționar minoritar la campioana României, a fost dezamăgit de atitudinea afișată de „vișinii”, pe care i-a taxat într-o intervenție la emisiunea „Liga DigiSport”:

„În Supercupă băieții nu au fost atât de ambiționați, s-au mulțumit cu puțin”.

Jucătorii lui CFR Cluj au dezamăgit conducerea după Supercupă


Întrebat dacă a fost deranjat de atitudinea jucătorilor, Gadola a recunoscut:

Da, în principiu. Am înțeles că a fost foarte cald, mi-au spus băieții, poate s-au conservat și ei pentru meciul de astăzi. A fost un meci la temperatură mare, poate i-ați văzut, curgea apa pe ei. E greu. Și astăzi la Banja Luka vom avea un meci în călduri. 

Jucăm marți - vineri - sâmbătă, 3 meciuri cu săptămână, ceea ce nu se întâmpla acum câțiva ani. Sunt meciuri multe, 3 importante într-o săptămână”.

Șumudică a stat doar 1 minut la flash-interviu


La finalul Supercupei, Marius Șumudică, noul antrenor al „feroviarilor”, a stat doar un minut la flash-interviuri.

„Aceste lovituri de departajare sunt o loterie pentru mine, se aleg porțile, te duci la poarta adversă, totul a fost contra noastră în seara asta!

Am avut câteva situații de gol, n-am marcat. Asta e, fotbalul te pedepsește. Ei nici nu au ajuns la poarta noastră. Am trăit meciul la maximă intensitate. Îi felicit pe cei de la Craiova și le urez baftă. Noi mai avem de muncit”, a declarat Șumudică la final.

Marius Șumudică, după Supercupa României: „Vedem la final cine e nașul”

Șumudică a continuat declarațiile la conferința de presă: „Un rezultat nedrept, au fost mai inspirați la penalty-uri și au câștigat, bravo lor! 

A fost foarte cald. Am vrut să închid cât mai mult spațiile, tocmai de-asta n-au avut nicio șansă ei. Eu în 2 zile joc, sunt 39 de grade la Banja Luka. Mi-e greu să gestionez. 

E un trofeu, îmi pare rău că nu l-am câștigat, dar pe mine mă interesează să merg cât mai departe în competițiile europene. 

Va trebui să trecem peste acest moment. Nu ne va fi ușor la Banja Luka. Azi au fost ei nașii, cei de la Craiova, vedem la finalul campionatului, când se trage linie, cine e nașul”.

VIDEO. Marius Șumudică, înainte de Banja Luka - CFR Cluj: „Mă aștept la o atmosferă incendiară”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.