O amenințare cu bombă a avut loc astăzi, la Aeroportul Internațional din Rosario, cu câteva ore înainte ca Lionel Messi să plece către Spania.
Cu căteva ore înainte ca avionul lui Leo Messi să decoleze spre Barcelona, aeroportul din Rosario a fost evacuat după ce angajații aeroportului au văzut o persoană cu mai multe valize, iar în momentul în care forțele de ordine l-au întrebat ce transportă, individul respectiv a spus că are o bombă.
Amenințarea cu bombă s-a dovedit a fi una falsă, însă forțele de ordine au luat imediat măsuri și au evacuat toate persoanele din aeroport. După aproximativ o oră, în care „întreaga activitate a fost paralizată", lucrurile au revenit la normal, anunță Tyc Sports.
Aceeași sursă adaugă că Messi plănuia să plece încă de ieri din Argentina, însă a decis să-și prelungească șederea în țara natală cu o zi. Fotbalistul rămas liber de contract de la 1 iulie, după ce contractul cu Barcelona i-a expirat, ar urma să plece în această seară către Spania, „deși avionul nu are încă un program confirmat".
Messi nu a avut rival la Copa America
Comparația cu Euro 2020 e înfricoșătoare. Messi a ieșit primul la 9 categorii-cheie pentru jucătorii ofensivi la Copa America, în Europa sunt 7 lideri diferiți! Un singur jucător e primul la mai mult de o categorie: Pedri. Mijlocașul de 19 ani al Spaniei e primul la pase filtrante, acțiuni de gol create, dar și la acțiuni periculoase.
Statistici individuale Copa America:
- Cele mai multe goluri: Messi (4)
- Cele mai multe assisturi: Messi (5)
- Goluri din lovituri libere: Messi (2)
- Cele mai multe pase cheie: Messi (22)
- Cele mai multe șanse de gol create: Messi (26)
- Cele mai multe driblinguri reușite: Messi (36)
- Cele mai multe pase filtrante: Messi (8)
- Cele mai multe acțiuni periculoase create: Messi (46)
- Cele mai multe acțiuni de gol create: Messi (4)
{{text}}