CFR Cluj a ajuns cu greu în turul II al preliminariilor UEFA Champios League, după ce eliminat-o în prelungiri pe Borac Banja Luka, scor 2-1 (4-3 la general).
- După 3-1 în tur cu Borac Banja Luka, acasă, CFR Cluj a fost învinsă în deplasare. A fost 0-2 după 90 de minute și 1-2 la finalul prelungirilor, scor care a calificat-o pe campioana României mai departe.
- CFR Cluj o va înfrunta pe Lincoln Red Imps din Gibraltar în turul 2 preliminar; Turul va avea loc pe 20/21 iulie în Gibraltar, iar returul va fi la Cluj, pe 27/28 iulie;
La doar al treilea meci pe banca clujenilor, Marius Șumudică a stârnit prima controversă. Antrenorul a ținut să înceapă conferința prin a-i lăuda pe fanii bosniaci, spunând că și-ar dori ca suporterii lui CFR să se ridice la nivelul acestora.
Marius Șumudică, mesaj pentru fanii lui CFR: „Mi-aș dori să am un public la fel la Cluj”
„În primul rând vreau să felicit publicul de aici. Mi-aș dori să am un public la fel la Cluj, mi-aș dori să am suporterii alături de mine, pentru că azi s-a văzut clar ce înseamnă aportul lor. La unele decizii ale arbitrilor s-a văzut presiunea pusă de public, dar toată lumea poate să greșească.
Azi am jucat într-o atmosferă și pe o căldură infernale”, a spus antrenorul chiar în startul conferinței.
Ulterior, pe parcursul conferinței a avut un nou mesaj către fanii clujeni și le-a cerut acestora să fie aproape de echipă.
„Clujul e o echipă mare. E un club care te obligă. Dar nu doar pe mine, ci și pe jucători, conducători, pe toată lumea. Aș vrea să-i oblige și pe suporteri să vină lângă noi.
Îmi plac oamenii de aici, totul a fost frumos. M-am simțit foarte bine. Am fost la farmacie și m-au respectat, mi-au dat totul”, a adăugat antrenorul.
În tur, la Cluj, pe arena din Gruia campioana a avut alături 4.500 de suporteri. În Bosnia, Borac a fost susținută de 8.000 de fani.
{{text}}