Campionate

A plecat Donnarumma » Cel mai bun jucător de la Euro 2020 va fi prezentat la noua echipă

A plecat Gigio Donnarumma! Cel mai bun jucător de la Euro 2020 va fi prezentat la noua echipă

Articol de Daniel Scorpie  —  miercuri, 14 iulie 2021

A venit și clipa oficializării despărțirii lui Gigio Donnarumma (22 de ani) de AC Milan. Cel mai bun fotbalist de la Euro 2020 face oficial pasul către Franța, campioana mondială, și va apăra buturile lui PSG. 

„Ultimul turneu final a căpătat altă dimensiune datorită italianului, campion continental”, scrie cotidianul L'Equipe despre goalkeeperul de 22 de ani, plecat gratis din Serie A. Gigio va semna pe cinci sezoane și va câștiga 10 milioane de euro net anual la Paris, mult peste cele 6 milioane de la rossoneri.

Gigio Donnarumma: „E o nouă provocare”

Mesajul lung de adio al lui Gigio către tifosii rossoneri, postat pe Instagram, este unul emoționant și plin de substanță: „Anumite alegeri sunt grele, dar fac parte din creșterea unui bărbat. Uneori e corect să schimbi ceva, să accepți provocări diferite, să progresezi, să devii complet. 

Îi urez Milanului cât mai multe succese posibile și chiar o fac din inimă, pentru afecțiunea ce mă leagă de aceste culori, un sentiment pe care timpul sau distanța nu o pot șterge”.

Donnarumma, debut la 16 ani în Serie A

Ascensiunea formidabilă de la puștiul anonim la campionul de la Euro e surprinsă fidel în cuvinte: „Am ajuns la Milan când eram doar un copil și timp de opt ani am îmbrăcat acest tricou cu mândrie, am luptat, am suferit, am câștigat, am plâns, m-am bucurat alături de colegi și de antrenorii mei. 

Am fost parte integrantă din această frumoasă familie milanistă și aici am atins obiective importante personale, ca debutul în Serie A la 16 ani. Nu voi uita niciodată toți anii extraordinari”.

VIDEO Adevăratul motiv pentru care Cosmin Contra a plecat de la AC Milan: „Este cel mai mare regret al carierei”

>

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.