Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, cunoscut pentru ieșirile sale din trecut, a vorbit într-o conferință presă erorile pe care le-a făcut în ultimii ani.
„Sunt atent la orice detaliu. Am avut niște probleme și de aceea nu aveam inimă pentru a participa într-un război mediatic despre care înainte credeam că îmi priește. Îmi plăcea să mă lupt și să fiu vocal.
Probabil că acum voi reveni în peisajul media, dar nu cu efervescența de dinainte și nici măcar cu efervescența cu care am scris din când în când pe Facebook. Şi am glumit. Dacă cineva nu știe de glumă, asta e situația.
Eu am trecut nu doar peste ironii, ci și peste chestii neadevărate care s-au spus. Mi-aş dori să pot să glumesc şi să nu se supere nimeni. De jignit nu o să jignesc niciodată şi nici nu o să recurg la gesturi prostești cum am făcut-o de foarte multe ori în tinerețe”, a spus MM Stoica la conferința de presă.
VIDEO Mihai Stoica îl apreciază pe Adrian Mititelu jr.
Oficialul de la FCSB a vorbit și despre Adrian Mititelu jr. și l-a lăudat pe cel care o conduce acum pe FCU Craiova.
„Ce sesizez acum e apariția unui personaj extrem de interesant, Adrian Mititelu Jr. Am vorbit de câteva ori cu el. Am fost suporterul echipei FC Universitatea 1948. Mi-am dorit să promoveze. Am vorbit și pentru că mă interesa tatăl lui.
Replicile venite de la Adrian jr, mă fac să... Are potențial!”, a adăugat MM.
{{text}}