Campionate

Florentino Perez a distrus un alt antrenor legendar al Realului: „E cea mai mare minciună pe care am văzut-o în viața mea”

Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, l-a desființat pe antrenorul Vicente del Bosque (70 de ani), omul care a adus ultimul titlu mondial în Spania.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 14 iulie 2021

Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, l-a desființat pe antrenorul Vicente del Bosque (70 de ani), omul care a adus ultimul titlu mondial în Spania. 

Cotidianul El Confidencial continuă seria dezvăluirilor off the record împotriva jucătorilor și antrenorilor lui Real Madrid. Florentino Perez nu a ratat niciun nume important din istoria clubului. După Casillas, Cristiano Ronaldo sau Mourinho, a venit rândul legendarului antrenor Vicente del Bosque, cel care a pregătit echipa între 2000 și 2003. 

Florentin Perez, atac la Vicente del Bosque: „Nu are habar cum să antreneze”

„Nu are habar cum să antreneze o echipă, nu are nicio noțiune tactică. E un tăntălău. Nu am vrut să îi ofer un post pentru că toată lumea știa de ce este capabil. Nu este un antrenor. Cariera lui Del Bosque este cea mai mare minciună pe care am văzut-o în viața mea. V-aș sugera să discutați cu președintele lui Beșiktaș, să vă spună și el părerea. 

Del Bosque nu e antrenor, Camacho, în schimb, da. Când a venit la Real, Figo s-a împrietenit rapid cu Raul. Cei doi, împreună cu Hierro, au avut grijă de echipă. Săracul Vicence nu avea nicio putere”, ar fi spus Florentino Perez, conform El Confidencial. 

Vicente del Bosque

Vicente del Bosque, antrenor legendar 

  • a cucerit două titluri în LaLiga și două trofee ale Ligii Campionilor cu Real Madrid;
  • e campion mondial și campion european cu naționala Spaniei;
  • a fost numit de France Football al 33-lea cel mai mare antrenor din istoria fotbalului.

VIDEO Daniel Pancu: „Am lucrat cu Vicente del Bosque, dar nea Mircea te pregătește pentru viață și familie. E numărul 1!"

>

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.