Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF s-a pronunțat în cazul memoriilor depuse de o parte dintre jucătorii lui Dinamo.
Steliano Filip, Alexandru Răuță, Paul Anton și Vlad Achim au depus memorii la FRF împotriva lui Dinamo, cerând fie să primească salariile restante, fie să devină jucători liberi de contract.
Miercuri, 14 iulie, LPF a anunțat deciziile luate în Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF, care s-a întrunit în urmă cu o săptămână.
Dinamo. FRF s-a pronunțat în cazul memoriilor depuse de Steliano Filip, Anton și Răuță
- Alexandru Răuță și Paul Anton au cerut încetarea raporturilor contractuale, dar spețele au fost amânate. Termenul a fost stabilit pe 21 iulie.
- Vlad Achim a avut contractul reziliat, de comun acord. Între timp, fotbalistul a semnat cu FCU Craiova.
- Steliano Filip și-a cerut salariile restante, Dinamo a înaintat o cerere de suspendare, care a fost admisă de FRF. Așadar, cele două părți vor ajunge la un numitor comun privind plata banilor restanți.
Steliano Filip a venit la Dinamo pe un salariu 5.000 de euro pe lună, unul mic pentru cota lui, având în vedere că a jucat și la Euro 2016. Doar că fostul căpitan al „câinilor" a acceptat o remunerație modică pentru a ajuta clubul în momente de criză, fiind convins de DDB și de Nicolae Badea, urmând ca înainte de noul sezon să-și negocieze un salariu mult mai mare, în funcție de ceea ce sa va întâmpla atunci.
{{text}}