Dario Bonetti, șomer în ultimii 5 ani, a fost instalat pentru a treia oară pe banca lui Dinamo. Va reuși favoritul DDB să evite declinul total al roș-albilor? Analizăm la „Dezbaterea Zilei”, pe GSP.ro, cu argumente și detalii.
„Întrebarea e simplă, răspunsurile sunt însă mai complicate, dar vom încerca să le găsim prin bezna de la Dinamo, club care, din păcate, abia mai respiră”, a spus Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP și moderatorul dezbaterii.
În studioul Gazetei, alături de Cătălin Țepelin, au participat la Dezbaterea Zilei jurnaliștii Remus Răureanu și Dan Udrea, sprijiniți cu argumente de invitații Cristiano Bergodi, respectiv Florin Bratu.
VIDEO. Dezbaterea zilei, 16 iulie » Va reuși Dario Bonetti la Dinamo?
PRO | Dan Udrea: „Nu cred că Bonetti e sub alți antrenori pe care i-ar fi putut atrage Dinamo”
- „Dacă ne uităm pe CV-ul lui, aș spune că nu va reuși. Doar că Liga 1 e un campionat total atipic. Au venit aici antrenori care nu spuneau nimic, nici nu antrenaseră înainte, dar au făcut megaperformanțe. Zenga nu exista ca antrneor când a venit în România, la fel Bergodi. Orice italian care vine aici are o șansă mare, fiindcă are la bază școala italiană, suficientă pentru a reuși în România”.
- „Nu cred că Bonetti e sub niște antrenori pe care i-ar fi putut atrage acum Dinamo”.
- „În mare parte, antrenorul e dependent de ce are la dispoziție. El găsește la Dinamo un lot din care au plecat aproape toți jucătorii de bază și vedetele. Dar Dinamo pornește pe un drum unde e obligată să folosească tineri. Nu cred că această echipă va fi amenințată de retrogradare. Mă îndoiesc că tinerii lui Dinamo ar putea fi sub anumiți străini care vin la diverse echipe din Liga 1”.
- „Dinamo trebuie să-și calculeze bine pașii. Bonetti trebuie să știe care e lotul și să nu fie păcălit. Toți din club trebuie să meargă în aceași direcție”.
Văzând că jucătorii tot pleacă și își reziliază contractele, văzând că s-au antrenat puțin, nu sunt premise mărețe. E foarte greu să se realizeze ceva în momentul de față.
E complicat și ca Bonetti să-și reintre rapid în ritm. Probabil că are energie, dar datele problemei sunt diferite față de acum mai mulți ani. Situația financiară e problema. Plus că au mulți jucători tineri, de calitate, dar fără experiența Ligii 1 - Florin Bratu, fost antrenor Dinamo
CONTRA | Remus Răureanu: „Bonetti e supraestimat, o statuie creată artificial”
- „Unii antrenori italieni care au avut succes aici au venit în România la începuturile carierelor lor, când aveau poftă de muncă, voiau să demonstreze ceva, să progreseze. Nu văd ce l-ar mai mâna pe Bonetti în luptă la 60 de ani. E clar că în meseria de antrenor a realizat deja maximum ce putea să realizeze”.
- „Cu excepția lui Dinamo, Bonetti n-a mai antrenat pe nimeni. A antrenat la echipe de care n-am auzit în viața mea, deși sunt un mare fan al fotbalului italian”.
- „Suporterii lui Dinamo l-au ales pe Bonetti pentru că ei au creat un adevărat mit în jurul numelui lui, din impresia că Bonetti i s-a opus lui Giovanni Becali în primul său mandat aici. Întodeauna a fost senzația că Dinamo va avea succes cu Bonetti. Italianul e supraestimat și ca antrenor, și ca dinamovist. E o statuie creată artificial, iar lui îi va fi extrem de greu să se descurce și din cauza situației precare în care se găsesc societatea și echipa”.
- „Bonetti vine aici ca un turist, atras de București, ca să mai plece de acasă. Știu episoade din mandatul trecut. Îmi povesteau diverși jucători că apărea la antrenament cu ochelari de soare, ca să nu i se vadă ochii umflați după nopți de petreceri. Nu se purta ca un profesionist”.
„La cum arată lotul, e imposibil să rămână în Liga 1. Chiar nu văd cum! Întrebarea mea e de ce a plecat Uhrin? Probabil a fost nemulțumit de unele aspecte. Eu știu că de la început s-a dorit îndepărtarea lui, l-am văzut că era deranjat.
De unde apar sutele de mii de euro pe care Dinamo trebuie să le plătească? Documentele au fost semnat de români, asta e problema! Dacă nu se deblochează transferurile, părerea mea e că e imposibil ca Dinamo să reziste în Liga 1 - Florin Prunea, fost jucător și oficial Dinamo
CONCLUZII | Cătălin Țepelin: „Nu văd vreo perspectivă cu Bonetti. I-aș fi dat echipa pe mână lui Chirilă”
- „Cu tot respectul pentru fanii dinamoviști, nici eu nu văd vreo perspectivă pentru această echipă cu Dario Bonetti.”
- „Mi se pare chiar prea mult să-l numim antrenor, el este un fost antrenor. Au mai fost cazuri ale unor antrenori reactivați. Șters de praf de FRF după doi ani de pauză, Daum era însă un fost antrenor bun, cu un background și niște performanțe adevărate. Bonetti e doar un fost mare jucător și are două mari calități: e prieten cu cei din galerie și e disponibil să lucreze gratis”.
- „Cinci ani de pauză înseamnă că nu îți place meseria. Imposibil să nu îți fi găsit un contract dacă chiar te-ar fi interesat să antrenezi, să înveți, să progresezi câtuși de puțin”.
- Într-o situație de criză profundă, cu o echipă formată majoritar din fotbaliști neexperimentați, eu aș fi ales fie un antrenor tânăr român, cum ar fi Bratu sau Claudiu Niculescu, fie un fost dinamovist care s-a pus singur pe tavă, promovându-se ca făcător de echipe din nimic și un specialist în a lucra cu tinerii. Mă refer la Ionuț Chirilă. Zău, i-aș fi dat echipa pe mână. Sigur e și mai priceput, și mai dedicat decât Bonetti”
Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!
{{text}}