Campionate

Premier League s-a abonat la Barcelona! Catalanii vând încă un jucător în Albion

Martin Braithwaite (30 de ani, atacant) ar fi pe făraș la Barcelona.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 15 iulie 2021

Martin Braithwaite (30 de ani, atacant) ar fi pe făraș la Barcelona. Destinația probabilă: Premier League, acolo unde a ajuns în această vară și Junior Firpo (Leeds).

Conform publicației SPORT, Barcelona e încrezătoare că va obține în jur de 15 milioane de euro pentru „vârful” danez, care e dorit de mai multe cluburi din Premier League. 

De asemenea, sursa citată informează că Braithwaite e de acord să părăsească Spania, din dorința de a juca mai mult, dar și pentru a obține un salariu mai mare. 

Se pare că West Ham, Norwich și Brighton și-au exprimat deja interesul pentru jucătorul dorit inclusiv de Valencia. Fotbalistul urmează să ia o hotărâre în câteva zile.

Martin Braithwaite, gata să plece de la Barcelona

Braithwaite a ajuns la Barcelona în februarie 2020, de la Leganes, pentru 18 milioane de euro. N-a confirmat însă, marcând doar 8 goluri în 53 de apariții.

Om de bază la națională, Braithwaite a ajuns cu Danemarca până în semifinalele Euro 2020. A reușit un gol, în „optimea” cu Țara Galilor, 4-0.

9 milioane de euroeste cota de piață a lui Braithwaite, conform Transfermarkt

Leo Messi rămâne la Barcelona!

Lionel Messi (34 de ani) are un acord cu Barcelona pentru un contract pe 5 ani. Cu 20 de milioane de euro salariu anual net. Până acum, câștiga 48 de milioane.

Potrivit Mundo Deportivo, oficializarea noului acord este iminentă, așteptată mâine sau vineri. Înțelegerea între club și jucător ar fi totală, mai râmâne doar ca liga spaniolă să accepte înregistrarea contractului.

Bursa transferurilor la Barcelona în această vară

  • Veniri: Emerson Royal, Memphis Depay, Sergio Aguero, Eric Garcia
  • Plecări: Todibo, Trincao, Matheus Fernandes, Junior Firpo, Alena

Barcelona a început antrenamentele pentru noul sezon

Citește mai multe știri despre Barcelona:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.