DDB anunță începerea plăților către jucătorii și angajații care au rămas la Dinamo în această vară.
„Administratorul judiciar al lui Dinamo a început plățile salariilor către jucătorii și angajații clubului. Astfel, cei care au pus umărul la SALVAREA CLUBULUI și au rămas să ajute Dinamo în continuare, își vor primi bani cu regularitate. Sumele reprezintă restul de plată din luna iunie, începând cu data deschiderii procedurii de insolvență și un avans din salariul pentru luna iulie.
Banii pentru luna în curs ar fi intrat în mod normal în conturi la 15 august, dar având în vedere perioada grea prin care jucătorii și angajații au trecut înainte de intrarea în insolvență, s-a luat decizia ca aceste plăți să fie făcute chiar din SEARA ACEASTA.
BANII AU FOST PLĂTIȚI INTEGRAL PRIN EFORTUL MEMBRILOR DDB”, a comunicat Peluza Cătălin-Hîldan pe Facebook.
Urmează un sezon infernal pentru Dinamo!
Lupta e teribilă în zona roșie a clasamentului, unde Dinamo a ajuns imaginea haosului, clubul din Ștefan cel Mare, obișnuit cândva cu trofeele, șerpuind pe marginea prăpastiei pentru al treilea campionat la rând.
Cândva unii dintre granzii campionatului, „câinii roșii” jonglează cu dezastrul. Au intrat din nou în insolvență, au pierdut cei mai importanți jucători, au interdicție la transferuri, au boicotat ultimele 4 amicale, cei rămași sunt scindați și-și cer banii, iar Dario Bonetti, fără angajament în ultimii 5 ani, a preluat echipa de la Dusan Uhrin cu 5 zile înainte de prima etapă.
{{text}}