Voie bună la giuleșteni, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului Rapid - Chindia, din prima etapă a Ligii 1.
- Rapid debutează în noul sezon de Liga 1 duminică, de la 18:30, cu Chindia Târgoviște. Partida poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Look Sport+, Telekom Sport 1 și Digi Sport 1.
Întrebat dacă ar vrea să devină și președintele Rapidului, după modelul lui Gabi Tamaș la Voluntari, Săpunaru a început să râdă: „Haha! Nu! Altă întrebare”.
„Lăsați-l că rămâne fără contract”, a intervenit Mihai Iosif, antrenorul Rapidului, invocându-l indirect pe actualul președinte al giuleștenilor, Daniel Niculae, care s-ar fi putut simți „amenințat” de un eventual răspuns afirmativ oferit de „Săpun” .
„Pe Voicu să îl întrebați asta, el își dorește să devină președinte”, a spus și Alexandru Dandea, prezent la conferință.
Cristi Săpunaru are un CV important
- 11 trofee obținute în carieră: Cupa și Supercupa României cu Rapid, Europa League, 3 titluri, 3 Cupe și 2 Supercupe ale Portugaliei cu FC Porto
- la ce echipe a jucat: Progresul, FC Național, Rapid, Porto, Real Zaragoza, Elche, Pandurii, Astra, Kayserispor, Denizlispor
- 36 de selecții pentru România
- 162 de meciuri în Liga 1, 47 în cupele europene
Ionuț Voicu, noul delegat de la Rapid
Ionuț Voicu, 36 de ani, fostul căpitan de la Rapid, rămâne alături de clubul din Giulești din postura de delegat.
La sfârșitul sezonului 2020/2021, când Rapid a obținut promovarea în Liga 1, Ionuț Voicu și-a anunțat retragerea. Totuși, simbolul rapidist va rămâne alături de clubul alb-vișiniu, din postura de delegat.
„Este un nou început, sunt fericit că voi continua la clubul pe care îl iubesc și alături de care am trăit cele mai frumoase clipe. Suntem pregătiți de un nou drum, în Liga 1, și sper din tot sufletul să le oferim tuturor rapidiștilor bucuriile pe care le merită. Hai Rapid!”, a comentat Voicu, care a jucat la Rapid în două perioade: 2012-2015, apoi 2017-2021.
Promisiunea lui Gabi Tamaș, după ce a devenit președintele lui FC Voluntari
Gabi Tamaș (37 de ani), președintele-jucător al celor de la FC Voluntari, a vorbit despre obiectivele pe care le are la ilfoveni.
„Este o onoare pentru mine să fiu preşedinte al unui club de fotbal. Când te apuci de fotbal, te gândeşti mereu, poate o să joci la un Mondial, la un European, apoi te gândeşti dacă poţi conduce un club. Uite, soarta m-a făcut şi preşedinte.
Vom încerca să schimbăm, nu putem multe din prima, dar încet, încet, vom face ceva măreţ la Voluntari. Sâmbătă sunt jucător, avem meci, apoi îmi iau costumul şi vin să explic în faţa dumneavoastră ce s-a întâmplat.
Sunt jucător pe teren, preşedinte după ce termin antrenamentul. Nu pot să mă duc în vestiar şi să îi spun lui Mister să se dea mai încolo. El este şeful”, a afirmat Gabi Tamaș, potrivit paginii de Facebook a ilfovenilor.
{{text}}