Celibidache și Di Stefano

Dirijorul iubea fotbalul. Magul era meloman. S-au găsit la operă. S-au găsit pe "Bernabeu". Sergiu i-a dăruit o baghetă. Alfredo a schimbat pase cu el între două meciuri de Cupa Campionilor Europeni

"Don Sergio, să vă zic una grea!". Cel care vorbește e Alfredo Di Stefano, marele jucător de la Real Madrid. Cel care ascultă e imensul Celibidache, în cercul de la centrul terenului de pe "Bernabeu".

"Eram la Milano, acum vreo trei ani, la semifinala de pe «San Siro». Stăteam în pat, la «Excelsior Gallia», când, de la recepție, mă sună un băiat și-mi spune că e un tip de la «Il Corriere della Sera» care vrea să stea un sfert de ceas de vorbă cu mine. Îi zic să suie, îl bag în cameră, îl pun pe scaun. Mă întreabă dacă-s pregătit pentru a doua zi. Îi răspund că da, că am muncit mult în ultima săptămână și că suntem încrezători. E curios să știe dacă am depășit problemele. Îi spun, la fel, că da, că n-a fost nimic grav. Aruncă o întrebare despre voce, cum stau cu vocea. Păi, vocea n-are nimic, dar nu asta e important, importante sunt picioarele, ele trebuie să funcționeze. Îl văd că face ochii mari și se ridică nițeluș de pe scaun. «Pentru a cânta nu e importantă vocea?». «O fi», răspund, «dar ce treabă are asta cu mine?». E năucit complet. «Păi, dumneavoastră nu cântați, mâine, la Scala?». «Nu, eu am meci de fotbal, mâine, cu Milan». «Păi, nu sunteți Di Stefano?». «Ba da!». «Giuseppe?». «Nuuuuu, Alfredo!»".

Giuseppe și Alfredo

Se râde mult. Omul sosise la redacție, iar unul dintre șefi îl luase în primire: "Aleargă degrab’ la «Gallia», aici e Di Stefano, bagi niște întrebări, scoți un material cu el". Italianul nu era fiert pe fotbal, credea că șade de vorbă cu Giuseppe Di Stefano, marele tenor care avea treabă pe la "Scala".

Imaginile-s fabuloase. Sergiu Celibidache, marele nostru dirijor, se găsește la Madrid, unde urmează să conducă Orchestra Națională a Spaniei. Tipul acela sobru iubește fotbalul. E primăvara lui 1959, când criticul muzical Antonio Fernandez-Cid, precum și ziaristul Enrique Gil de la Vega, "Gilera", zic să-i facă o surpriză. Nu numai lui, ci și faimosului Di Stefano. Așa că argentinianul merge la "El Teatro Real", unde asistă la operă, iar Celibidache îi pune o insignă pe reverul sacoului. Apoi, don Sergio îi întoarce vizita. Direct pe gazon! Alfredo e în trening, dirijorul, cu paltonaș și mănuși, dar, chiar așa, schimbă pase cu vedeta!

Se vorbește mult despre muzica de calitate. Da, Alfredo e meloman. "Don Sergio, în casa mea din Barracas, acolo unde m-am născut, s-a ascultat mereu operă. Logic, ai mei iubeau tangoul, dar și creațiile adevărate. Păi, pe sora mea au botezat-o Norma tocmai de aici! ("Norma" este o tragedie lirică, în două acte, de Vincenzo Bellini). "Și ție ce ți-a plăcut cel mai mult?", întreabă românul născut la Roman, în Neamț. "A, eu de mic am iubit Tosca!". "Păi, știi că Tosca a fost scrisă special de Puccini pentru o compatrioată, Hariclea Darclee?"

Dirijor în loc de "Paco" Gento

Se discută despre fotbal, despre muzică. "N-am mușchi deloc, dar mi-ar fi plăcut să joc într-o echipă", glumește Celibidache. "Pe ce post?", întreabă magul argentinian. "Atacant, normal!", vine răspunsul. "Păi, să vorbesc cu antrenorul, Paco nu prea mai dă randament, e bătrân la 26 de ani", spune Di Stefano. "Paco" e Francisco Gento...

"Cea mai mare papară din viața mea am luat-o din cauza voastră, a muzicienilor. De fapt, și-a dansatorilor", continuă Alfredo. "Cum așa?". Când deținea cam 12 primăveri, mare iubitor de tango, Di Stefano fugise de acasă să-l vadă pe Miguel Bucino. "Deși avea vreo 50 de ani, dansa elegant, un tango liniștit, seducător. Am rămas să-l admir vreo două ore, la intrare m-au lăsat fără bilet, m-au văzut copil. Tata mi-a apreciat pasiunea cu vreo trei palme peste ureche"...

Celibidache și Di Stefano, două genii în lumile lor, discutând despre tango, Tosca și Bach în mijlocul gazonului de pe "Santiago Bernabeu". Alte vremuri...