Liga 1

Marius Șumudică, recital după prima victorie cu CFR Cluj în Liga 1: „Opriți-vă! Am câștigat pentru că mă duce bibilica!” + critici pentru echipă: „Lipsă de responsabilitate”

Marius Șumudică a făcut băi de mulțime alături de suporterii CFR-ului / Captură Digi Sport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 16 iulie 2021

Marius Șumudică, tehnicianul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre victoria la limită reușită de campioană în fața lui FCU Craiova 1948, scor 3-2

Șumudică n-a trecut peste erorile comise de propria defensivă, însă l-a taxat și pe Radu Petrescu, cel care i-a refuzat CFR-ului un penalty.

„Ce emoții să ai? Am avut 13, 14 situații. Suntem abonați la două companii de statistică. Am avut peste 120 de atacuri, dintre care 89 periculoase. Eu am fost atacant. Îmi pregătesc echipa să marcăm, nu ajungem întâmplător acolo. Noi nu jucăm lungă și pe a doua. Am luat goluri din faze fixe, trebuie să reglăm acest lucru pentru că asta e lipsă de responsabilitate

Am avut un penalty clar. Trebuie făcut ceva. Nu se poate așa ceva! Să facă ceva cu VAR-ul. Îmi pare rău de Radu Petrescu, dar nu se poate! Nu sunt adeptul fotbalului închis, îmi doresc să fac spectacol și să-i aduc pe suporteri la stadion”, a declarat Șumudică. 

Marius Șumudică: „Am câștigat pentru că mă duce bibilica!”

„Am văzut și unele comentarii răutăcioase, dar eu zic că jucăm un fotbal frumos și sper să aducem din ce în ce mai multă lume la stadion. Sper că voi face și din CFR Cluj, așa cum am făcut la Gaziantep, o echipă care să joace frumos. 

Lumea s-a săturat de lungă și pe-a doua! Nu vreau ca băieții să facă bătături pe laba piciorului doar degajând mingile. Îmi felicit jucătorii. Eu sunt ca un meditator care își pregătește elevii pentru Bacalureat. Am avut lacune, pe care sper să le rezolvăm. Domnilor care sunteți în studio, am câștigat pentru că mă duce bibilica! Vă mulțumesc frumos și mai opriți-vă cu criticile!”, a spus Marius Șumudică, la microfonul Look+. 

CFR va avea iar un cuvânt greu de spus la campionat 
- Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

Ciprian Deac: „Veneam după o rușine” 

„Importantă e victoria. Veneam după o rușine. Am fost foarte supărați pentru ce s-a întâmplat cu Banja Luka, nu ne-am putut uita unii la ceilalți. E bine că ne-am calificat și am avut o reacție. A fost un dezastru, o umilință, cred că niciun jucător nu s-a putut uita în oglindă după acea partidă. Nu am fost agresivi acolo, ne-am dus relaxați și cred că acest lucru ne-a costat. 

Știam că vom avea un meci dificil astăzi. Era foarte important să ne revenim mental. Am condus cu 2-0, dar s-a făcut 2-2. Echipa joacă un fotbal plăcut, avem ocazii, dar nu suntem la fel de concentrați pe faza defensivă. Trebuie să ne revenim foarte repede, știm foarte bine că apărarea câștigă campionatul. Prefer să câștigăm meciurile cu 1-0”, a spus Deac.

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.