Liga 1

Ce a remarcat Basarab Panduru la transferul care l-a entuziasmat pe Șumudică: „Probabil i-a spus așa”

Basarab Panduru, analist Telekom Sport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 17 iulie 2021

Basarab Panduru (51 de ani) l-a urmărit atent pe Anas Tahiri (26) în meciul dintre CFR Cluj și FCU Craiova, scor 3-2.

Titular în primul meci al noului sezon de Liga 1 pentru CFR Cluj, mijlocașul central cu origini marocane a rezistat pe teren 83 de minute și a marcat al doilea gol al echipei sale, în minutul 13, aflându-se în locul potrivit după o respingere.

Ce a remarcat Basarab Panduru la transferul care l-a entuziasmat pe Șumudică: „Probabil i-a spus așa”

Aflat în studioul Telekom Sport, Basarab Panduru a remarcat tehnica mijlocașului adus din Țările de Jos, dar a punctat și că acesta nu se află în cea mai bună formă fizică.

„Are o anumită tehnică. O vezi, dar parcă totul este static, probabil pentru că e la primul meci. Cu efortul, mai puţin, dar e foarte talentat. Aş vrea să facă mai multe lucruri, dar din punct de vedere tehnic, ai pe ce să lucrezi cu el. Nu ştiu nici cât de pregătit este. Probabil că i-a spus şi Şumudică să se menajeze”, a opinat Panduru.

Într-adevăr, Tahiri s-a aflat la primul meci pentru campioana României. Transferul lui Anas l-a entuziasmat foarte tare pe Marius Șumudică, care în luna iunie s-a declarat uimit de mutarea rezolvată de șefii echipei.

„Eu consider că am adus un jucător bun, e vorba despre Tahiri. Poate face diferența. Când l-am urmărit, eu nu am crezut că a venit la echipa asta. Nu am crezut! Știam că Besiktas a vrut să plătească pentru el o sumă de bani acum 2 ani, în 2019, și nu s-au înțeles cu echipa din Olanda să îl aducă. Uite că Marian Copilu (n.r. - președintele echipei) a reușit să îl aducă!”, spunea Șumudică atunci.

>

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.