Real Madrid și Manchester United au ajuns la un acord pentru transferul lui Raphael Varane (28 de ani), conform presei din Spania.
Pare din ce în ce mai cert că viitorul lui Raphael Varane este departe de „Santiago Bernabeu”. ABC anunță astăzi că Real Madrid a acceptat o oferă pentru Varane din partea lui Manchester United, vicecampioana Angliei, în valoare de 58 de milioane de euro.
Presa din Spania anunță: acord Real Madrid - Manchester United pentru Raphael Varane
Varane ar urma să semneze pe 5 ani cu United, pe un salariu anual de 12 milioane de euro. Suma depășește cu mult propunerea lui Real Madrid, care i-a pus pe masă lui Varane o ofertă de prelungire a contractului cu 7 milioane de euro pe sezon.
Tentat de oferta financiară mai bună și dornic să încerce o aventură nouă, Varane va ajunge pe Old Trafford.
Astfel, campania de achiziții impresionantă a celor de la Manchester United continuă. „Diavolii roșii” l-au cumpărat și pe Jadon Sancho, în schimbul a 80 de milioane de euro, și îl vor lua și pe Kieran Trippier (fundaș dreapta) de la Atletico Madrid, pentru 20.
Raphael Varane a petrecut 10 ani la Real Madrid după ce a fost cumpărat de la Lens în 2011, pentru 10 milioane de euro. Alături de clubul blanco, Varane are 360 de meciuri, 17 goluri și 20 de trofee.
{{text}}