Florin Bratu a jucat timp de un sezon la Galatasaray și povestește episoade inedite petrecute alături de Gabi Tamaș, fostul jucător al Concordiei Chiajna, proaspăt retras.
- Florine, Tamaș era și atunci omul cu buna dispoziție?
- Țin minte că ne-a luat pe mine și pe Ovidiu Petre după un antrenament și ne-a spus așa: "Bă, haideți cu mine în bazar!". "Ai înnebunit? Ce facem în bazar? Ne cunoaște toată lumea!". "Vreau să-mi iau un lanț de aur!". Ne-am făcut un duș, ne-am îmbrăcat și-am plecat în bazar. S-a strâns lumea în bazarul ăla ca la concerte. Gabi al meu și-a luat un lanț de un kilogram!
Florin Bratu: „Ne-a pus pe toți la masă și Gabi Tamaș a dat un pumn în ea”
- Ha, ha, ha!
- Un lanț de aur de un kilogram! „Ce faci, bă, cu ăsta?! Te duci la bătaie?". Lui îi plăcea mereu să fie extravagant, să iasă în evidență, un tip extrem de simpatic. Lanțul l-a plătit, dar dacă era 10 dolari gramul, pentru noi era 2. Cam așa era! Aveam și avantaje. Am jucat cu el de la 17 ani la Tractorul Brașov, un tip inimos și caracter. Ca oricine, le-a avut și pe-ale lui.
- El știa să-și apropie colegii.
- La Dinamo, un chef, cu Ioan Andone antrenor. Ne-a luat odată nea Ando la restaurant, că nu mergea bine echipa. Ne-a pus pe toți la masă și Tamaș a dat un pumn în ea. "Bă, acum bem, mâncăm. Nu mai pleacă nimeni de aici cinci ore, dar de mâine, la antrenament și nu ne mai bate nimeni!". Avea un har să strângă echipa lângă el. Avea veleități de lider și știa să transmită asta. Tamaș când intra pe teren dădea 200 la sută. Și când nu se antrena două luni era cel mai bun!
- Zi-mi, te rog...
- Să vă mai zic una de la Galatasaray. Eu stăteam într-un bloc, Ovidiu Petre în blocul alăturat. Și lui Ovidiu au reușit să-i spargă apartamentul. Noi, de frică atunci, ne-am luat pistol cu bile. Râdeam de nu mai puteam, stăteam cu pistolul la cap să nu intre în casă hoții peste noi. Evident că n-a mai venit nimeni. Aveam 23 de ani, chiar eram copii.
- Acolo te-ai simțit cel mai bine?
- Cel mai fotbalist! Eram cunoscut: de la primul angajat al aeroportului până la doamna de serviciu de la baza de cantonament. M-am simțit extraordinar, doar că problemele financiare din acel an au făcut ca după un sezon să fiu vândut la Nantes.
- „Voi continua să stau lângă fotbal, să ajut fotbalul cum pot. În primul rând vreau să-i mulțumesc tatălui meu, care m-a dus la fotbal.”
- „Psihic nu mai pot juca! Fizic aș mai putea 5-6 ani. Când ajungi să plângi în casă pentru că pui suflet, dar nu vezi roadele, nu ești bine. Degeaba ești bine fizic, dacă nu ești psihic. Nu îmi văd rolul, nu îmi văd țelul. Eu ridic mâna și spun că nu mai pot. Nu e vorba doar de Chiajna, ci de nivelul fotbalului.”
- „Am sub 86 de kilograme. Eu sunt un rebel, dar sunt și emotiv. Pun totul la suflet. Când ajungi la o vârstă, într-o perioadă a vieții în care ajungi acasă și te gândești ce nu ai făcut bine, e greu să mai continui.”
{{text}}