International   •   Campionate   •   ȚĂRILE DE JOS

Ruud Gullit comentează transferul căpitanului lui Feyenoord la Ajax: „Trebuie să ai ouă mari ca să îndrăznești asta!”

Foto: Getty Images

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 18 iulie 2021

Ruud Gullit, fostul Balon de Aur, care s-a transferat și el în carieră de la Feyenoord la o mare rivală olandeză, îl anunță pe Steven Berghuis (29 de ani) ce urmează: „Am primit mesaje urâte. Și au aruncat cu banane în mine”.

Plecarea atacantului Steven Berghuis, căpitanul lui Feyenoord, tocmai la Ajax, considerat de ultrașii din Rotterdam dușmanul de moarte, a șocat Țările de Jos. Nu era prima oară când un jucător olandez cu nume mare face valuri cu transferul său.

Răzbunarea lui Johan Cruyff

În 1983, certat cu conducătorii lui Ajax, Johan Cruyff s-a mutat la Feyenoord. S-a răzbunat pe „lăncierii" la care crescuse, jucase 11 ani și cucerise 18 trofee. Cum? În unicul sezon pe „De Kuip", a realizat eventul Eredivisie-Cupa Olandei. Simbolul lui Ajax s-a retras la Rotterdam!


În 1985, Ruud Gullit i-a înfuriat pe fanii lui Feyenoord. La nici 23 de ani, după trei stagiuni la „Mândria Sudului", a plecat la altă rivală, PSV Eindhoven.

5,5milioane de euro a plătit Ajax pentru a-l achiziționa pe Steven Berghuis de la Feyenoord

Ruud Gullit: „M-a avertizat că trebuie să îndur un «rahat»"

Într-un interviu pentru De Volkskrant, Gullit nu e șocat. Doar și el a părăsit-o pe Feyenoord pentru a trece la un adversar. Însă fostul campion european, Balonul de Aur din 1987 (anul în care a ajuns la Milan), afirmă: „Ca să îndrăznești să faci un asemenea pas, trebuie să ai ouă mari!".


Știe și ce-l așteaptă pe Berghuis când va juca pe „De Kuip" cu Ajax. „Cruyff m-a avertizat că trebuie să îndur un «rahat». Am primit mesaje urâte. La primul meci pe «De Kuip», mi-au strigat «lupul banilor» și au aruncat o mulțime de banane pe teren", a povestit Gullit.

Berghuis, 29 de ani, a semnat cu Ajax pe patru sezoane. Până în 2025.

199de meciuri a jucat Berghuis pentru Feyenoord în 5 ani (2016-2021), marcând 87 de goluri

Furie împotriva lui Luis Figo la Barcelona

Portughezul Luis Figo a declanșat un scandal imens în Spania. În 2000, după cinci ani la Barcelona, a părăsit clubul catalan pentru Real Madrid. La întoarcerea pe „Camp Nou", fanii blaugrana i-au pregătit un „coșmar". Au aruncat spre el cu tot felul de obiecte: portocale, monede, brichete și chiar un cap de porc! Pe lângă o avalanșă de insulte și un cor de fluierături.

4trofee a cucerit Berghuis la Rotterdam: titlul de campion, Cupa și două Supercupe ale Olandei

Citește și alte știri internaționale:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.