Sorin Cârțu (65 de ani), președintele celor de la CS Universitatea Craiova, e încântat de un posibil duel cu Anderlecht, în turul 3 preliminar al UEFA Conference League.
- Laci - Craiova, în turul 2 preliminar al Conference League, e programat joi, 22 iulie, de la ora 20:00. Returul se joacă o săptămână mai târziu, pe „Ion Oblemenco”, de la ora 21:30.
Dacă trece de albanezii de la Laci, CS Universitatea Craiova va da în turul 3 preliminar din Conference League peste Anderlecht. Sorin Cârțu, președintele clubului oltean, a comentat posibila înfruntare.
Sorin Cârțu: „Anderlecht nu e la nivelul lui Leipzig sau Milan”
„Am văzut că jucăm cu Anderlecht. Este atipic să vorbim despre Anderlecht înainte să jucăm cele două meciuri cu Laci. Sunt destul de dificile. Poate ar fi bine dacă echipa s-ar gândi la Anderlecht ca un stimulent major pentru partidele astea două, cu Laci. Ar fi bine să își propună să aibă loc această întâlnire.
Este o echipă cu un statut aparte în fotbalul european, de mare tradiție, și foarte valoroasă. E bine să îți măsori forțele, să vezi care îți este stadiul de exprimare. Cel mai bun prilej este cu echipe de valoare. Anderlecht nu este la cei mai înalți parametri, nu e un adversar cum au fost Leipzig sau Milan, dar e un adversar care poate să reprezinte o rețetă financiară deosebită”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit Antena Sport.
Anderlecht și-a vândut vedeta
Anderlecht, ocupanta locului 3 la finalul sezonului precedent din Belgia, l-a vândut la Arsenal pe mijlocașul Albert Sambi Lokonga (21 de ani). Conform celor de la BBC, suma de transfer se situează în jurul valorii de 20 de milioane de euro.
Albert Sambi Lokonga, primul antrenament în tricoul lui Arsenal
Albert este un fotbalist foarte inteligent, foarte matur pentru vârsta lui. A fost pregătit excelent de Vincent Kompany. Îl cunosc bine pe Vincent și mi-a vorbit la superlativ despre Albert. Suntem încrezători ca se va adapta rapid. Abia așteptăm să îl vedem la lucru
- Mikel Arteta, antrenor Arsenal
{{text}}