Liga 1

Tamaș a izbucnit: „Dinamo nu mai există pentru mine după ce s-a întâmplat în seara asta!”

+50 Foto
Dinamo a învins-o pe FC Voluntari, scor 3-2. Gabi Tamaș, președintele-jucător al ilfovenilor a declarat la final că formația din Ștefan cel Mare nu mai există pentru el. Cel mai probabil, din cauza jignirilor care i s-au adresat din tribune.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 19 iulie 2021

Dinamo a învins-o pe FC Voluntari, scor 3-2. Gabi Tamaș, președintele-jucător al ilfovenilor, a declarat la final că formația din Ștefan cel Mare nu mai există pentru el. Cel mai probabil, din cauza jignirilor care i s-au adresat din tribune.

Gabi Tamaș: „Dinamo nu mai există pentru mine!”

„Păcat că n-am știut să închidem meciul la 1-0. Au marcat ei, prin execuțiile lui Sorescu. Bravo lui, îl felicit. Am mai spus-o, Dinamo e o echipă imprevizibilă. 

Avem experiență, dar ce voiați să facă experimentații din echipa noastră la golurile lui Sorescu?! Am avut ocazii, dar n-am știut să închidem jocul. 

Fanii lui Dinamo mă iubesc, am văzut. Le mulțumesc pentru urările făcute, asta e, mergem înainte (n.r. - fiind ironic). Acum trebuie să ne concentrăm pe următorul meci, vrem să nu mai avem emoțiile din sezoanele trecute.

Chiar nu mă interesează Dinamo, după urările fanilor din seara asta. Pentru mine Dinamo nu mai există!”, a declarat Tamaș la Telekom Sport.

Pentru Dinamo, Tamaș a evoluat în trei rânduri: 2002-2003, 2005 și 2008-2009. A câștigat 2 Cupe și o Supercupă. Stoperul a îmbrăcat și tricoul rivalei FCSB în două perioade: ianuarie-august 2015 și februarie 2016-iulie 2017.

4 goluriîn 80 de meciuri a reușit Tamaș în tricoul lui Dinamo

2.800 de faniau asistat la Dinamo - Voluntari

Cadre din meciul Dinamo - FC Voluntari 

+50 Foto
FOTO: Vlad Nedelea

Iuliu Mureșan, președintele lui Dinamo, după victoria cu Voluntari: „Au jucat cu sufletul. Suntem în urmă cu pregătirea”

>

„Dinamo romena” sub comanda italianului Bonetti

Dinamo nu are niciun fotbalist străin pe foaia de joc a meciului cu Voluntari. Este pentru prima dată din 2010 când se întâmplă acest lucru!

Problemele financiare interminabile ale „câinilor” pot duce și la un lucru bun. Fără posibilitatea de a transfera jucători, Dario Bonetti este obligat să construiască cu adevărat un „New Dinamo”. 

Dacă sezonul trecut a fost inflație de străini, aduși pe bani grei, fictivi, de Pablo Cortacero, astăzi lotul este format 100% din fotbaliști autohtoni.

Dinamo, fără străini la meciul cu Voluntari

  • Ultima dată când Dinamo nu a folosit fotbaliști străini pe durata unui meci a fost pe 18 mai 2013, FC Vaslui - Dinamo, scor 4-1. Pe bancă s-a aflat portarul macedonean Kristijan Naumovski.
  • Ultimul meci al lui Dinamo doar cu jucători români pe foaie a avut loc pe 22 mai 2010, FC Vaslui - Dinamo, scor 2-0. „Câinii” erau pregătiți în acel moment de Cornel Țălnar.

148 de străinia utilizat Dinamo în istoria ei pe prima scenă. Gruparea roş-albă, locul 1 la acest capitol. Pe 2 se află CFR, 144 străini

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.