Suporterii lui Rapid și-ar dori să primească mai multe bilete pentru meciul cu CS Mioveni, programat vineri, 23 iulie.
Rapid a început noul sezon în cel mai bun mod posibil. Pe Arena Națională, cu aproximativ 15.000 de fani în spate, nou-promovata a învins-o pe Chindia Târgoviște la limită, scor 1-0.
Liviu Ungurean, liderul galeriei rapidiste, spune că „era normal să se întâmple asta, suntem cea mai tare galerie, vom merge peste tot cu echipa”.
Rapid așteaptă mai multe bilete la meciul cu CS Mioveni
Următorul meci pentru alb-vișinii va avea loc la Mioveni, cu altă nou-promovată, CS Mioveni.
Suporterii rapidiști au primit 350 de bilete, dar speră ca numărul să fie suplimentat cu până la 650.
„Acum, la Mioveni, avem 350 de bilete, dar încercăm să mai facem rost de încă 300. Deocamdată sunt probleme cu regulile impuse de autorități, dacă ar fi fost permis accesul complet, am fi umplut stadionul și acolo”, a transmis Ungurean pentru GSP.ro.
35.000 de suporteri au asistat, cumulat, la cele 8 meciuri din prima etapă. 15.000 dintre aceștia, un procent de 42.85%, au fost doar la Rapid - Chindia!
{{text}}