Fotbal   •   Liga 1   •   FC BOTOȘANI

Pasiunile necunoscute și extravaganța lui Valeriu Iftime, patronul de la Botoșani! A scos din buzunar 100.000 de euro

Valeriu Iftime, patron FC Botoșani

Articol de Vlad Nedelea   —  marți, 20 iulie 2021

Valeriu Iftime a vorbit despre pasiunile pe care le are. Patronul celor de la Botoșani a dat din casă și a recunoscut că are și extravaganțe, mai ales când vine vorba despre cai, o altă pasiune a omului de afaceri. 

- Ce pasiuni mai aveți? 

- Drumețiile și sportul. Umblatul peste tot, în pădure, în câmp. Fac și acum în fiecare duminică asta. ȘI citesc destul de mult. Am cercetat foarte mult istoria României în perioada interbelică. Un an de zile am citit tot ce ține de legionari, să mă lămuresc cu ei. Acum citesc mult despre presiunea pusă de comuniști asupra poporului român, cu tot ce înseamnă atrocități din închisori. Doamne! Dacă ești român și vezi cam cum ne-am bătut joc de nația asta... Citesc acum o carte care mă înspăimântă. Cam ce se întâmpla cu familii de oameni bogați de pe la Muscel. Îi luau la rând și îi dădeau afară din orice funcție, profesori, doctori. Le luau tot, îi băga în pușcării. Îi punea să pătească chirie în casa lor. Ceva incredibil! M-a pasionat istoria asta a unei realități din România. La fel îmi place subiectul legat de o nouă rânduire în lumea asta, cu tot capitalismul ăsta din România, care n-are un model de succes la nivel de electiv. Trebuie să se întâmple ceva, ca să putem alege din oameni deștepți. Nu din oricine! Citesc la americani, la nordici, mai văd modelul chinezesc, care un hibrid între un comunism și capitalism. Mă pasionează! Dar cea mai mare pasiune a mea este eficiența energetică. 

- Explicați, cu siguranță puțină lume înțelege exact! 

- Dacă cineva mă întreabă pe mine, pot spune că sunt un om care dă un sfat bun despre încălzirea eficientă a populației. La tot ce înseamnă fum, centrale mari și mici, sobe. Este o tragedie în România! Sunt 4 milioane de sobe. Și care ard de 3 ori mai mult lemn decât noi știm legal că-l ard, cu un randament de 30 de procente. Și nimeni nu înțelege asta. Știu lucrurile astea! Am multe pasiuni de genul! 


- Și caii? 

- Nu mai sunt un mare călăreț. Nici n-am fost. Am niște cai de rasă. Merg cu ei la concurs. Am un antrenor, pe care l-am adus tare greu din Scoția. Cu el fac un business cu cai. Aduc unii, îi vând pe alții. E un Croitoru la scară cabailnă. Chiar mizez pe el. Nu-s scorurile foarte mari, vorbim de zeci de mii de euro. 

- Care-i cel mai scump? 

- Până în 100.000 de euro. Mi-ar trebui o infrastructură mult mai solidă pentru mai mult de atât. Ar fi nevoie să mă mut de aici, pentru că nu-s concursuri în zonă. Toți caii de concurs stau în zonele calde, precum Dubai. Unde îi poți antrena continuu. Iarna eu n-am ce face! Sunt cam la Liga a 3-a la cai. Sau poate Liga 2-a. Ca o balanță cu fotbalul, unde-s Liga 1.

Citește aici mai multe știri despre Botoșani:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.