Liga 1

FCU Craiova a pus în vânzare biletele pentru derby-ul de foc cu Dinamo: cât costă cel mai ieftin tichet

Rivalitatea Craiova - Dinamo se pregătește pentru un nou episod. FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 20 July 2021

FCU Craiova 1948 a pus în vânzare biletele pentru derby-ul cu Dinamo de luna viitoare. Va fi primul meci al oltenilor pe teren propriu de la revenirea în Liga 1. 

  • FCU Craiova - Dinamo se joacă luni, de la ora 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Look+, Digi Sport și TV Telekom Sport.

Pătimașii fani ai Craiovei promit o atmosferă incendiară la partida cu Dinamo, una dintre rivalele tradiționale ale oltenilor. Alb-albaștrii speră că vor strânge 15.000 de suporteri în tribune la duelul de pe „Ion Oblemenco”. 

Biletele pentru duelul de luni au fost deja puse în vânzare. Cele mai ieftine sunt 10 lei, la Peluza Sud, în timp ce un tichet în zona VIP costă 80 de lei. La tribune, prețurile variază între 20 și 30 de lei. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro

FCU Craiova - Dinamo, meci special pentru Vlad Achim

Vlad Achim și-a găsit echipă imediat după despărțirea de Dinamo, acesta semnând cu FCU Craiova 1948. Experimentatul mijlocaș se află într-o postură inedită. Runda viitoare își va înfrunta fosta echipă.

Condițiile foarte bune de aici și ambiția conducătorilor m-au convins să vin aici. Chiar dacă acest prim an va fi destul de greu, cred că în viitor vor avea ambiții mari. Este puțin ciudat, acum câteva zile eram acolo, la Dinamo. Foarte repede joc contra lor. Îmi doresc să învingem, voi da totul pentru echipa mea”, a spus Vlad Achim, la Telekom Sport.

Adrian Mititelu jr. „E bine că-s două echipe în Craiova, dar problema e furtul de identitate”

Noi n-avem o problemă că mai e o echipă în Craiova. Sau că împărțim stadionul. Nu! Să fiu clar! Problema e furtul de identitate! Că ei și-au asumat faptul că sunt Universitatea Craiova. OK, concurența ajută fotbalul românesc, mai ales unde sunt bani și se investește. Vă repet, pe lângă acest autocar, construim o bază de fotbal cu 6 terenuri naturale, unul artificial, cu SPA și tot ce trebuie. Acest lucru e important! Ca să rezum, e bine că-s două echipe în Craiova. E acest orgoliu ieșit din comun ce numai la olteni îl vezi. Va fi un spectacol în tribune, se va juca având casa închisă. Fotbalul va fi câștigător!

VIDEO „Care meci va fi mai important? Cu Dinamo și FCSB sau cu rivala din oraș?” - Adrian Mititelu jr anunță planul uriaș pe care îl are

>

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.