Sporturi   •   Jocurile Olimpice   •   FOTBAL

Gazeta l-a surprins pe Andrei Ciobanu cu un interviu-surpriză » Întrebări de la Mutu, Ilie Dumitrescu, Răducioiu și colegii de la națională

Andrei Ciobanu // foto: Imago

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 21 iulie 2021

Gazeta i-a pregătit o surpriză lui Andrei Ciobanu (mijlocaș, 23 ani), bombardându-l cu întrebări venite din partea colegilor, rudelor sau ale unor foști mari internaționali. 

  • Jucătorul Farului nu ascunde că visează un transfer extern după Olimpiadă și spune ce deprinderi i-au intrat în sânge din perioada începuturilor sale la Bârlad.
  • Naționala U23 a României debutează la Jocurile Olimpice joi, 22 iulie, cu Honduras. 

Adrian Mutu: - Ce face diferența dintre un campion și un jucător normal, în afară de talent? 

- Talentul nu se împlinește cum trebuie fără muncă și ambiție. Și fără atitudine! Astea sunt cele trei elemente care fac diferența.


Ilie Dumitrescu: - La ce capitol ar trebui să mai muncești pentru a progresa?

- La partea fizică. Mai trebuie să pun ceva mușchi pe mine. În rest, sunt OK. Aaa, și cu piciorul stâng să mă mai pun la punct.

Tatăl: - Ce șanse ai să pleci într-un campionat extern după Olimpiadă?

- Cred că la Euro am fost bine, iar Jocurile Olimpice sunt o nouă șansă să demonstrez că am valoare. Sunt convins că, dacă voi evolua cum trebuie în Japonia, vor veni propuneri.

Andrei Ciobanu: „Greu a fost când am plecat de acasă”

Marius Marin: - Care sunt cele mai mari sacrificii pe care le-ai făcut în fotbal și dacă ai mai întâlnit un grup așa unit ca la U21?

- Cel mai greu a fost când am plecat de acasă la 12 ani. Atunci am venit la Academie, dar distanța față de părinți, de prieteni nu mi-a dat pace. Am întâlnit însă la Viitorul un grup frumos, cu mai mulți băieți de aceeași generație cu mine, iar asta m-a ajutat să mă adaptez. Cât despre trupa de la U21, e mereu o senzație plăcută să fiu la lot, unde suntem realmente ca frații.


Ion Crăciunescu: - Câte prietene ai avut până acum?

- Una, actuala mea iubită. Nu mă gândesc la altceva.

George Ganea: - Cum te simți în postura de golgeter al Farului?

- Sunt același Ciobi, neschimbat, chiar dacă am înscris nouă goluri sezonul trecut sau numai trei în urmă cu două campionate. Vreau doar să-mi fac treaba, să-mi ajut colegii.

Virgil Grigoraș (primul antrenor): - Cu ce ai rămas din perioada în care am lucrat împreună la Bârlad?

- Îi mulțumesc și pe această cale domnului Grigoraș. Responsabilitatea și punctualitatea erau cuvintele de ordine în acea perioadă. Se punea mare preț pe aceste două aspecte, care mi-au intrat în sânge, iar asta mi-a folosit peste ani.

Andrei Ciobanu: „Învăț eu spaniola, că nu e o limbă grea”

Florin Răducioiu: - Care e starea ta de spirit după înfrângeri și cum gestionezi acele momente?

- Sigur, nu e un sentiment plăcut să pierzi. Mă gândesc de fiecare dată după o înfrângere ce am făcut greșit, unde am procedat corect și mă încarc să o iau de la capăt. 

Uneori e mai greu, mai ales dacă se întâmplă să pierzi la limită câte un meci în care știi că ai muncit, ai alergat, te-ai zbătut, ai pus suflet, ai controlat partida și totuși ieși de pe teren învins. Dar de fiecare dată familia îmi e alături și așa reușesc să merg mai departe.

Radu Boboc: - E adevărat că-ți inspiri de la mine stilul vestimentar?

- Da! Radu e un model de urmat, se îmbracă foarte bine și mă bucur să-l am coleg și prieten.

Denis Drăguș: - Ai început să înveți spaniola ca să te descurci când ajungi în LaLiga?

- Nu mă gândesc așa mult la un transfer momentan, dar nu-mi fac probleme, pentru că spaniola e o limbă destul de ușoară, pe care o voi putea prinde repede.

Andrei Ciobanu: „Barba n-o dau jos nici dacă luăm medalie!” :-)

Autor al unor goluri spectaculoase în campionat sau la echipa națională U21, Andrei Ciobanu spune că e gata să inventeze o execuție magistrală și în Japonia: „Mi-ar plăcea să înscriu goluri deosebite, dar e greu. Nu-ți iese chiar întotdeauna. Nu m-ar deranja însă s-o bag în ațe și simplu, din fața porții. În Japonia vreau în primul rând să mă bucur de competiție, să o trăiesc din plin, indiferent de adversar. 

Hondurasul mi se pare acum un adversar serios. Am văzut-o în câteva selecțiuni video și nu arată deloc a echipă facilă. Istoria recentă a naționalei de tineret ne arată însă că, la acest nivel, avem resurse să mergem spre rezultate pozitive. 

E greu în nopțile dinaintea unei competiții de nivelul Olimpiadei, adormi mai greu, te ajung din urmă emoțiile, dar încerc să rămân echilibrat. Chiar dacă luăm o medalie, barba nu mi-o dau jos! Poate ne vopsim, cum au făcut băieții de la naționala mare în 1998. Atunci n-a ieșit bine mai departe, dar întoarcem noi norocul!”.

2010e anul în care Andrei Ciobanu a intrat în Academia lui Hagi, iar șase ani mai târziu a marcat chiar la debutul său în L1, Viitorul – Astra 1-3

Lotul României pentru Jocurile Olimpice:

  • PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța), Mihai Popa (Astra), Ștefan Târnovanu (FCSB);
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (Farul Constanța), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanța), Florin Ștefan (liber);
  • MIJLOCAȘI: Andrei Ciobanu (Farul Constanța), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluță (Brighton/Anglia), Antonio Sefer (Rapid București), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan)
  • ATACANȚI: George Ganea (Farul Constanța), Andrei Sîntean (Hermannstadt).

Programul României la Jocurile Olimpice

  • 22 iulie: Noua Zeelanda - Coreea de Sud, Honduras - România (ora 14:00, ora României)
  • 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
  • 28 iulie;  România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras

Mai multe materiale speciale cu „tricolorii” olimpici: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.