Fotbal în șosete rupte

La cât de slab a jucat CFR Cluj în deplasarea din mini-statul cu o populație egală cu a orașului Dej, sloganul “nu mai există echipe mici” trebuie schimbat cu “avem un fotbal de toată jena”.

După toate scuzele penibile, în ciuda unei victorii la limită pentru CFR, cu siguranță a lipsit discursul lui Dan Petrescu. Imaginați-vă că la finalul meciului, tehnicianul român ne-ar fi explicat cum Lincoln Red Imps a dat de toți pereții cu Celtic, prin 2016.

Desigur, statisticienii de tastatură i-ar fi dat dreptate și ne-ar fi amintit că Celtic a plecat învinsă din Gibraltar, după ce jucătorii lui Brendan Rodgers s-au jucat 3 ore cu macacii și au uitat că trebuie să îi bată pe agenții vamali de la Lincoln.

Cumva, fotbalul românesc își trăiește ușor-ușor rușine după rușine, începând cu echipa națională și terminând cu echipele de club care scot firav capul în Europa. Culmea, conducătorii mai au și tupeul să ne spună că România are un coeficient foarte mic și dăm și peste echipe bune.

Parcă era CSM Reșița din 1997

Norocul nu ține cu Gibraltarul, ci cu Șumudică. Acum, sincer, decât un 0-5 sau 0-6 cu vreo forță a Europei, nu sunt mai spectaculoase victoriile cu echipele mici, astea care-ți amintesc de CSM Reșița, din perioada lui Sansiro Ciocoi?

Dacă te uitai la meciul de aseară și nu știai că sunt preliminarii Champions League, la cum se juca, aveai impresia că te uiți la CSM Reșița – CFR Cluj, varianta oldies but goldies, cu viteză redusă. Și Lincoln, în echipamentul Milanului din Banat, îi vedeam pe Szijj, Doană, Ibric, Mutică, Căprariu, Ciucur și un copil, Chivu. Puteai să juri că singurul care va ajunge fotbalist de acolo va fi Chivu, îl vedeai după cum atingea mingea cu glezna fină. 

Și ritmul era vintage, țin minte că l-am văzut pe Ciprian Deac cu două viteze, a TIR-ului în curbă și a melcului pe frunza de brusture, iar execuțiile erau demne de locurile 5-6 din Lesotho. După un meci ca ăsta, ceata de scouteri i-ar fi remarcat pe Latovlevici și pe Arlauskis, dar i-ar fi transferat doar FC Europa, liberi de contract, doar să le facă în ciudă rivalilor de la Lincoln: “i-am luat pe cei mai slabi de la ăia care v-au eliminat!”. 

Unde suntem cu adevărat

Pe vremuri, când jucam în cupele europene cu echipe de genul Montpellier, Celta Vigo (n.r. - scuze, Ilie Dobre, Argeșul nu le-a dat gol spaniolilor în acel 0-7), Sporting Lisabona sau Borussia Dortmund, jurnaliștii se întrebau: oare echipa noastră pe ce loc ar fi în Germania, Portugalia, Franța sau Spania? 

Astăzi ne întrebăm dacă o echipă din Feroe, Armenia, Liechtenstein sau Gibraltar ar putea lua titlul în România. Acolo suntem, să lăsăm tâmpeniile astea că nu mai există echipe mici. Sincer, e penibil să fii antrenor român și să arunci scârnăvia cu echipe mari și mici, dar după ce te uiți la un Șahtior Donețk – Borussia Monchengladbach 0-6, care ți-e argumentul legat de prostia pe care ai spus-o?

Mai bine recunoașteți unde suntem cu adevărat. Suntem țara cu fotbalul care a prostit copiii și juniorii cu antrenamente online, de inițiere în fotbal pe zoom, vă dați seama? 

L-am văzut pe un antrenor, de la o școală de fotbal cunoscută, cu sute de copii, unul cu șosete rupte, care le spunea la inițiere micilor fotbaliști cum să facă o preluare pe gresie sau parchet, în așa fel încât să nu dribleze pisica sau să lovească mușcatele și lalelele lui mamaie. Acolo suntem și ne ascundem după clișeele de 2 lei și 48 de bani, că nu mai sunt echipe mici. 

Cred că oamenii din fotbalul nostru ar fi mai credibili și realiști dacă ar lua de sfântă vorba lui Ion Oblemenco: “Bre, Taipane (n.r. – porecla lui Petre Deselnicu la Universitatea Craiova), nu înseamnă că dacă mă uit la TV, știu să-l repar!”.