Sburlea, puştiul minune al Braşovului, ar putea ajunge la Ajax, care a oferit două milioane de euro pe el
Sabrin Sburlea ar putea juca în cel mai scurt timp la Ajax. Direct din Liga a II-a! Clubul olandez l-a monitorizat atent, apoi a urmat propunerea concretă: "Oferim 2 milioane de euro pe puştiul vostru". Iar acum aşteaptă răspunsul celor de la FC Braşov şi al lui Gică Popescu, coproprietari 50%-50% asupra drepturilor federative. La Amsterdam este văzut drept potenţialul înlocuitor al "perlei" Huntelaar, după ce acesta din urmă va face pasul spre un club mai mare.
Ascensiunea lui Sburlea a început o dată cu revenirea lui Lucescu junior la Braşov. A avut un an de excepţie în care, la numai 18 ani, şi-a cîştigat locul de titular, a dat goluri spectaculoase, dar mai cu seamă a impresionat prin joc. "Are tehnică fantastică, viteză, joc de cap. De mult, de foarte mult timp nu am văzut un aşa atacant. Copilul ăsta ajunge mare de tot!", au exclamat conducătorii din Liga I. Şi au încercat să îl ia. Mai întîi a fost Dinamo, în iarnă. Apoi alte mici tatonări, numai că Ajax le-a luat-o înainte.
24 de meciuri a jucat Sburlea în acest sezon în tricoul Braşovului
15 goluri a marcat Sburlea pentru "stegari" în acest campionat
"E un tip cu multe calităţi. E foarte agil, nu e greoi şi asta îl ajută mult. Dar surprinzător pentru un tînăr, ştie să joace bine tactic, să creeze spaţii pentru colegii săi. Iar în plus are şi un caracter frumos"
Răzvan Lucescu
Nu l-a cunoscut pe Popescu!
Surprinzător poate, Sabrin Sburlea nu a făcut cunoştinţă pînă acum cu Gică Popescu. Deşi a început fotbalul la şcoala acestuia, de unde a fost transferat în urmă cu doi ani la Braşov. "Aşa s-a întîmplat, să nu ajungem niciodată faţă în faţă. Nici la şcoală şi nici la firma de impresariat, unde îl ştiu doar pe domnul Victor". Sburlea este manageriat de fraţii Becali.
S-au mutat pentru el
Puştiul Braşovului este cunoscut ca un fotbalist cuminte, nu a fost reperat prin cluburi şi discoteci. De altfel, părinţii lui au preferat să schimbe oraşul, lucrează la un hotel din Poiana Braşov, pentru a fi alături de fiul lor. Pînă ca Sabrin să ajungă la FC Braşov familia Sburlea locuia la Sînnicolau Mare.
Iubeşte o puştoaică
Din viaţa lui Sabrin nu putea lipsi partea palpitantă. Iubeşte, iar depărtarea de casă a aprins focul şi mai tare. "Prietena mea a rămas la Sînnicolau Mare, nu putea să vină cu mine. Are doar 16 ani, sîntem împreună de cînd avea 14". :) "Doar 16 ani" spune cel care va împlini în curînd 19 ani.
Lucescu l-a pus vîrf
Răzvan Lucescu a fost cel care a văzut în Sburlea un atacant veritabil. Pînă la venirea sa i-a avut antrenori pe Aurel Şunda şi Mihai Stoica. A fost o perioadă a căutărilor, cînd a jucat mijlocaş dreapta, uneori chiar fundaş pe acea parte. "Domnul Răzvan a spus că trebuie să joc atacant şi asta a fost tot", explică el simplu.
INTERVIU
"Pare banal, dar îmi place Hagi"
Sburlea a ajuns fotbalist de la şcoala lui Popescu însă e fascinat de fentele lui Hagi
- Sabrin, nu te ia ameţeala? Acum un an nu jucai în Divizia B, iar în scurt timp ai putea ajunge la Ajax.
- Nu mă gîndesc la asta. Sînt bucuros că lucrurile se întîmplă frumos, că sînt etape fericite în viaţa mea. Acest an, care se încheie cu o promovare, a fost minunat. Pe urmă felul în care jucăm, foarte matur. Am simţit-o în meciurile de Cupă, cu Oţelul şi CFR Cluj. Noi eram de mult de valoarea Diviziei A.
- Ţi-ar plăcea să ajungi direct la Amsterdam sau vrei să treci pe la un club mare din România?
- Fie ce o fi, nu mă obsedează această idee. Probabil că ar fi bine pentru mine să mă ia Ajax.
- A funcţionat şi la tine visul «vreau să merg la fotbal şi să ajung mare ca Hagi»?
- (rîde) Da, deşi sînt mai mic, tot pe Hagi l-am avut drept idol. Nu i-a trecut vremea. Vrăjit de fentele lui am mers la fotbal. Că pe urmă am ajuns la şcoala lui Gică Popescu e doar o coincidenţă.
{{text}}