Fost antrenor al Astrei Giurgiu în perioada 2012-2014, Daniel Isăilă (49 de ani) a vorbit despre transferul fostului său atacant, Denis Alibec la CFR Cluj în direct la GSP LIVE. Fostul antrenor al naționalei de tineret nu vede cu ochi buni revenirea lui Denis în Liga 1.
Aflat la emisiunea GSP Live, Daniel Isăilă a fost întrebat despre părerea acestuia după anunțul oficial al transferului lui Alibec la CFR. Actualul antrenor al celor de la Baniyas nu crede că plecarea acestuia din Turcia este un pas înainte în cariera sa, iar la CFR va concurență serioasă pentru postul de atacant.
„Poate fi un transfer important și în același timp nu poate fi. CFR îi are acolo pe Omrani și Debeljuh. Concurența este mare, Denis este un jucător important la echipa națională, dar pentru el cred că este totuși un pas înapoi să vii înapoi de acolo din Turcia după ce ai plecat. Sper să fi făcut o alegere inspirată și să revină la forma lui maximă. Alături de Șumudică el a mai avut rezultate bune, a jucat foarte bine”, a spus Daniel Isăilă.
8meciuri a jucat Denis Alibec pentru Astra Giurgiu sub comanda lui Isăilă, reușind 3 goluri.
Denis Alibec, prezentat de CFR Cluj
Campioana României a prezentat transferul lui Denis Alibec, care va purta tricoul cu numărul 77. Denis va lupta pentru un loc în primul 11 cu Gabriel Debeljuh și Billel Omrani.
Atacantul naționalei are obiective importante la Cluj. Vrea să joace în premieră în grupele Ligii Campionilor, iar pentru asta îl așteaptă și pe Constantin Budescu, în prezent la Damac, în Arabia Saudită. „Vrem să ne calificăm în Champions League sau în Europa League și să ne batem la campionat.
Am venit să îi susțin, să îi ajut, să facem performanță foarte bună în continuare. Sunt bine din punct de vedere fizic. Abia aștept să începem meciurile. Am vorbit cu Budescu, i-am propus să vină, dar mi-a spus că mai are contract și nu poate să plece de acolo. Mi-aș dori să vină și el, dar nu este decizia mea, poate pe viitor”, a spus Alibec, la sosirea în România.
{{text}}