România a câștigat primul meci de la Jocurile Olimpice, 1-0 cu Honduras. Selecționerul Mirel Rădoi (40 de ani) spune că nu a simțit niciodată o emoție mai puternică.
- Toate detaliile despre Honduras - România 0-1, AICI!
- Gazeta relatează Jocurile Olimpice de la fața locului. Redacția a deplasat în Japonia 3 ziarişti cu o experienţă însumată de 72 de ani care vor ţine publicul la curent cu cele mai proaspete informații zi de zi.
Mirel Rădoi trăiește la intensitate maximă Jocurile Olimpice. Selecționerul a declarat că niciun eveniment din carieră nu i-a generat emoții mai puternice.
Mirel Rădoi, după prima victorie la Jocurile Olimpice
„Noi suntem deja învingători, toți cei care am fost în acel avion. Am discutat cu toții, trebuie să ne bucurăm de această competiție. Ce am simțit la această competiție, chiar și fără spectatori, emoțiile astea nu mi le-a mai dat nimic. Chiar dacă am fost și la Euro 2018, cu spectatori în tribune.
Nu știu exact cum să vă spun prin ce trec. Sunt atât de bucuros că n-aș putea să compar Jocurile Olimpice compar cu altceva. Stăteam în vestiar și mă uitam la băieți cum se bucurau. Parcă eram puțin gelos, parcă voiam să fiu în locul lor”, a spus Mirel Rădoi, într-o conferință de presă.
Clasamentul în grupa României la Jocurile Olimpice, B:
NAȚIONALĂ | MECIURI | GOLAVERAJ (GM-GP) | PUNCTE |
1. România | 1 | 1-0 | 3 |
2. Noua Zeelandă | 1 | 1-0 | 3 |
3. Honduras | 1 | 0-1 | 0 |
4. Coreea de Sud | 1 | 0-1 | 0 |
Programul României la Jocurile Olimpice:
- duminică, 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
- miercuri, 28 iulie; România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras
Statisticile meciului, via sofascore.ro
{{text}}