Alexandru Cicâldău (24 de ani, mijlocaș central) a semnat cu Galatasaray. Și Farul, fosta echipă a lui Cic, are motive de bucurie!
Universitatea Craiova încasează 6,5 milioane de euro în schimbul internaționalului român. Cicâldău a semnat un contract valabil pe 5 sezoane și jumătate cu turcii, iar salariul său este de 1,1 milioane de euro pe an.
Cicâldău la Galatasaray, o afacere excelentă și pentru Farul!
Când a fost transferat de olteni de la Farul (echipa se numea atunci Viitorul), în 2018, dobrogenii au păstrat și un procent de 30% dintr-un viitor transfer.
Așadar, clubul patronat de Gică Hagi trebuie să încaseze acum 1,95 milioane de euro! O afacere excelentă pentru Farul, care a primit deja în schimbul jucătorului 1 milion de euro în vara lui 2018.
Alex Cicâldău va câștiga de 10 ori mai mult decât la Universitatea Craiova!
Victor Becali, consilierul firmei de impresariat care a intermediat mutarea lui Cicâldău la Galatasaray, a declarat pentru GSP.ro că mijlocașul avea un salariu de 10.000€ lunar în Bănie. Astfel, Cic face un salt enorm și din punct de vedere financiar.
Au venit oamenii la București, au discutat cu Rotaru și s-au pus de acord. 6,5 milioane de euro este suma de transfer, jucătorul avea 10.000€ pe lună la Craiova. Cât va lua acum? Undeva la 1 milion, poate puțin peste. Nu pot să vă spun exact cât. Important e ca jucătorul să fie mulțumit, noi doar ne facem meseria
Victor Becali pentru GSP.ro
Mihai Rotaru: „Gustavo îl poate înlocui pe Cicâldău”
CS Universitatea Craiova s-a despărțit de Alexandu Cicâldău, iar patronul Mihai Rotaru i-a anunțat înlocuitorul. Este vorba de brazilianul Gustavo, revenit în această vară după un an în care a fost împrumutat la Ajman Club, Emiratele Arabe Unite.
„E greu să-l înlocuiești pe Cicâldău, dar îl avem pe Gustavo care îi poate lua locul în echipă”, a declarat Rotaru la Pro X.
{{text}}