Realitatea pe care nu o acceptăm

Cât ne mai mințim? Când vom înțelege că nu mai avem valoare, că nu mai trebuie să avem pretenții? 

Fotbalistic, suntem ca alcoolicii și dependenții de droguri înainte de a se interna pentru însănătoșire și de a face acel prim pas, fără de care procesul de curățare a corpului este imposibil: acceptarea problemei. 

Săptămânal primim dovezi ale dezastrului iar noi refuzăm să ne distanțăm, să tragem aer în piept și să citim corect clasamentul actualizat al Europei fotbalistice, unul în care suntem vecini cu Armenia sau Macedonia de Nord. Preferăm să identificăm personajul vinovat pentru ultima trăznaie și să aruncăm asupra lui vina pentru toate păcatele fotbalului nostru. 

A trecut o săptămână plină de grozăvii, aparent de neînțeles. Șumudicăăăă, cum se poate dom’le să aibă amărăștenii ăia din Gibraltar 1-0 la pauză cu ditamai campioana României? Acum nu mai ai bibilică? 

Băi Ouzounidis băi, nu îți e un pic rușine să te bată slabii ăia de albanezi? Acum 20 de ani măturam cu ei pe jos, râdeam de ei! 

Mireleee, ne omori cu zile! Pentru ce te plătesc ăștia frate, pentru niciun șut pe poarta Hondurasului și pentru 0-4 împotriva Coreei? 

Recunoașteți întrebările? Într-un moment de nervi, cred că și eu am scăpat una printre dinți. Dar haideți să ne distanțăm pentru o clipă și să încercăm să nu ne mai păcălim. Haideți să uităm că acum 40 de ani Craiova și Dinamo ajungeau în semifinale europene, că Steaua era cea mai cea din Europa, că Hagi, Răducioiu și Ilie Dumitrescu ne scoteau în stradă la final de mileniu. Ce ne rămâne?

Rămâne o sticlă de Moet deschisă cu fast ca urmare a vânzării lui Cicâldău la Galatasaray, echipă spulberată cu 5-1 săptămâna trecută de PSV Eindhoven în preliminariile Champions League. Facem câteva cruci și implorăm Divinitatea să nu se întoarcă în șase luni în țară, cum au făcut-o vagoane de jucători români în ultimii ani. 

Golgeterul României, Tănase, se roagă de Gigi Becali să mai lase la bani, cinci milioane de euro dovedindu-se prea mult pentru serviciile lui. Echipe celebre din SUA și Arabia Saudită și-l dispută pe decarul FCSB-ului. 

Răsucim pe toate fețele revenirea lui Alibec la CFR Cluj. Băiatul ăsta este chintesența fotbalistului român de modă nouă, talentat, neînțeles, răsfățat iar când îi ceri să îți arate ce a realizat în carieră, se face că a uitat că s-a ales praful de șansele primite în Italia, Belgia și Turcia și că la 30 de ani a adunat, cu chiu, cu vai, 29 de meciuri în campionate străine, marcând trei goluri! 

Apropo de fotbal adevărat, mai are sens să vă spun câți români joacă în Anglia, Spania, Germania, Italia și Franța? Mă refer la primile ligi, că noi populăm Serie B. Mai nou văd că Nedelcearu a ajuns la concluzia că proiectul Crotone e mult mai atractiv ca cel de la AEK Atena iar vedetele de ieri ale Ligii 1, Man și Mihăilă se pregătesc pentru confruntările antologice cu Alessandria, Pordenone sau Ternana. 

”Tânărul” Pușcaș a strâns până la 25 de ani 15 meciuri într-o primă ligă (ultimul în ianuarie 2018), din ”transferat la Chelsea” Manea s-a resemnat cu postura de concurent al lui Susici pe postul de fundaș dreapta al CFR-ului, Pașcanu a tot așteptat să prindă prima echipă a lui Leicester iar la 21 de ani s-a trezit că nu disputase niciun meci la seniori! De Tudor Băluță, Drăguș sau Vlad Dragomir am și uitat că mai sunt fotbaliști. 

Iar antrenorii noștri? În curând încep mai toate campionatele europene iar Olăroiu, Petrescu, Reghecampf, Gâlcă, Contra sau Boloni sunt șomeri. Revenirea oricăruia dintre ei în România ar face ca instalarea lui Mourinho la AS Roma să pară un eveniment de la perfieria fotbalului. 

După un event istoric în Grecia și o Liga a Campionilor Asiei cucerită cu Al Hilal, Răzvan Lucescu s-a întors la PAOK. Avusese oferte concrete doar din Serie B, o competiție tot mai primitoare pentru români.  

Realitatea este că nimeni care contează cu adevărat nu ne mai vrea fotbaliștii sau tehnicienii. Când o să acceptăm realitatea asta, când vom înțelege unde am ajuns, de abia atunci vom putea începe să reclădim. Cu umilința care astăzi încă ne lipsește.