Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu (70 de ani) l-a „sancționat” pe Dan Nistor (33) pentru declarațiile acestuia de la finalul meciului FCSB - Universitatea Craiova 4-1.
„Îmi doresc să fi fost doar un accident, vedem pe viitor. Poate și suporterii au fost prea mulți și unii dintre noi s-au speriat”, a declarat Nistor după înfrângerea usturătoarea de pe Arena Națională.
Declarația nu i-a picat bine lui Ion Crăciunescu, care spune că mijlocașul Craiovei ar trebui să se uite mai degrabă la prestațiile sale decât la suporteri.
Ion Crăciunescu îl „taxează” pe Dan Nistor: „Ce joacă el, joc și eu! Să se uite la el”
„Nistor e și sensibil... ce să mai? Cred că ar trebui să se uite cum joacă el, apoi să se plângă de suporteri. Ce joacă el în ultimul timp joc și eu, să iau mingea de la toți, să dau o pasă de 2 metri, stânga-dreapta.
Nu pot să alerg ca Nistor, dar mă aștept la mai multe de la el. A avut momente foarte bune în fotbal, iar în loc să rămână la acel nivel, este într-o cădere incredibilă, poate nu-și dă seama”, a spus Crăciunescu la emisiunea „Fotbal Club”, de pe DigiSport.
Ion Crăciunescu a fost fotbalist: „Am câștigat Cupa României”
Înainte de a deveni un renumit arbitru, Ion Crăciunescu a jucat fotbal la două echipe, Universitatea Craiova (juniori) și Chimia Râmnicu Vâlcea.
„Am câștigat Cupa României cu Chimia Rm. Vâlcea. Eram fundaș dreapta și vreau să vă zic când m-am întors la Craiova de la Vâlcea aveau o generație la tineret... Fii atent aici! Boldici, Negrilă, Ungureanu, Costică Ștefănescu, Donose, Balaci, Cârțu, Cămătaru, Pițurcă! Și eu în echipa asta eram căpitan! Nu că eram cel mai bun, ci doar cel mai în vârstă.
La Craiova, la tineret, am început cu Mitică Dragomir, el era fotbalist bun de tot. Fundaș, cu o viteză și o forță! După m-a luat la Vâlcea. El m-a dus la Vâlcea, el m-a scos din echipă că «trebuie să joace Teleșpan de azi». Așa m-am apucat de arbitraj”, și-a amintit Crăciunescu la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, în luna februarie.
{{text}}