Japoneza Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) a fost eliminată surprinzător în optimile probei feminine de tenis de la Jocurile Olimpice, fiind învinsă de Marketa Vondrousova (Cehia, 22 de ani, 44 WTA), scor 1-6, 4-6.
- CONTEXT: Osaka a revenit la Tokyo asupra deciziei de nu mai participa la conferințele de presă, după ce la Roland Garros renunțase să mai apară în fața jurnaliștilor din cauza întrebărilor pe care le considera prea intruzive. Gestul ei a stârnit atunci reacții contradictorii în lumea sportului.
La finalul partidei din această dimineață cu Vondrousova, Osaka a părut inițial că nu vrea să se oprească la zona mixtă pentru a vorbi cu jurnaliștii. După câteva momente de incertitudine, a venit până la urmă în fața microfoanelor și a apucat să răspundă la câteva întrebări.
„Ar trebui să fiu obișnuită cu presiunea. Dar mi-a fost mai greu din cauza pauzei luate. Dar măcar sunt bucuroasă că nu am pierdut în primul tur.
Nu cred că a contat foarte mult căldura. Îmi place să joc când este mai cald afară. Cu toții avem parte de aceleași condiții. Nu cred că e o diferență", a spus Osaka, potrivit celor de The Sports Zone.
Spre finalul declarațiilor, cuprinsă de emoții, a plecat în lacrimi zona mixtă și nu a mai răspuns la ultima întrebare, notează presa internațională.
{{text}}