Fotbal   •   Liga 1   •   CFR Cluj

Marius Șumudică, întâlnire cu șefii campioanei CFR: „Am atins un nivel financiar, nu mai vreau la căldură”

Marius Șumudică (56 de ani) a susținut o conferință de presă înaintea meciului decisiv cu Lincoln Red Imps, din turul 2 preliminar al UEFA Conference League.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 27 iulie 2021

Marius Șumudică (50 de ani) a susținut o conferință de presă înaintea meciului decisiv cu Lincoln Red Imps, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

  • CFR Cluj - Lincoln Red Imps este miercuri, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro
  • În turul din Gibraltar, CFR Cluj s-a impus cu 2-1
  • Dacă trece de Lincoln, CFR va juca în turul 3 preliminar cu învingătoarea dintre Young Boys Berna și Slovan Bratislava, 0-0 în prima manșă.

Marius Șumudică, înainte de CFR Cluj - Lincoln

„E un pic dificil. Jucând din 3 în 3 zile, împart echipa în două. Unii fac recuperare cu preparatorul fizic, la stadion. Ceilalți se antrenează cu mine, la bază. Astăzi este primul antrenament împreună. Îi simt încrezători, eu nu sunt așa speriat. Nici nu știu la ce să îmi iau revanșă. Plecăm cu un avantaj de un gol și va trebui să câștigăm acest meci. E ca o finală pentru noi!


Am și câțiva jucători la limită, o să văd după antrenamentul de astăzi. Suferim când jucăm la 3 zile. Condițiile atmosferice sunt destul de delicate. A fost o săptămână grea, cu deplasare în Spania, deplasare la București, apoi mers spre Călărași. Eu am momente când mă trezesc noaptea și nu știu în ce oraș sunt. Am nevoie de câteva zeci de secunde să îmi dau seama unde sunt”, a declarat Marius Șumudică, într-o conferință de presă. 

CFR Cluj, probleme de lot înaintea meciului cu Lincoln 

„Avem probleme de lot. Alibec nu poate face parte din lotul pentru cupele europene, a sosit târziu și nu este pe listă. Bouhenna are o mică problemă musculară. Sunt probleme cu Billel Omrani. A avut niște crampe musculare. Susic și Manea au o toxiinfecție alimentară. Sunt probleme pe care trebuie să le luăm în calcul. Trebuie să fiu inteligent”, a dezvăluit Șumudică. 

Marius Șumudică vrea un contract lung la CFR


„Mă atașez foarte repede de suporteri, indiferent unde lucrez. În momentul de față iubesc toți clujenii. E un oraș în care mă simt extraordinar. Am avut o întâlnire cu cei din conducerea clubului. Mi-am fixat un target. Cei doi ani de contract nu sunt de ajuns, mi-ași dori să stau mai mult la CFR Cluj

Nu vreau să par modest, dar am atins un nivel financiar și nu mi-aș mai dori să stau prin țări cu căldură. Aș vrea să rămân mai mult în țară, iar CFR e cel mai propice loc pentru a face performanță. Chiar dacă unii spun că iau o presiune asupra mea. Nu cedez ușor, iau presiunea de pe umerii jucătorilor”, a transmis Șumudică. 

„Eu nu pot decât să aduc lumea la stadion. Venim după 3 victorii. Mâine avem șansa să ne calificăm și să fim automat calificați în grupele Conference League. Alte echipe se chinuie și trec prin nu știu câte tururi.



Mâine avem șansa să jucăm o finală și să fim în grupe, apoi să ne continuăm drumul spre Champions League. Vrem să le oferim suporterilor șansa de a vedea o echipă reprezentând România pe plan internațional până în decembrie

- Marius Șumudică

Trebuie să spălăm imaginea din tur. Terenul ne va avantaja cu siguranță. Nu avem nicio scuză. Trebuie să câștigăm și să ne calificăm. Mi s-a părut o echipă puternică, are jucători tehnici. Au avut câteva ocazii, dar mâine va fi total diferit.

- Adrian Alexandru Păun 

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.