România a cucerit primul aur la Tokyo prin barca feminină de dublu vâsle. Imediat băieții din patru rame s-au cocoțat și ei pe podium, pe treapta a doua. Au fost însă și sportivi care au plâns, cărora visul olimpic nu li s-a împlinit.
- Corespondentul Gazetei la Tokyo, Marian Ursescu, a urmărit cursele de la fața locului, alături de fotoreporterul Raed Krishan. Reporterul GSP relatează cum s-au desfășurat cursele românilor dezvăluie lucruri inedite despre medaliații olimpici de la canotaj.
La Tokyo, după o singură zi mai noroasă, cu reprize scurte de ploaie, a venit din nou valul de căldură. E cald, foarte cald, chiar dacă e ora 8. Bate bine și vântul, dar e unul căduros, care nu te răcorește.
O nouă zi la Sea Forest Waterway, canalul artificial construit pe apele Golfului Tokyo. Va fi o zi grea, cu nouă bărci românești. Cele mai importante curse sunt însă finalele de la dublu vâsle, categorie ușoară, și patru rame masculin.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar, fetele cu medalia de aur la gât
Simona Radiș și Ancuța Bodnar, medaliate cu aur la Tokyo (foto: Raed Krishan/GSP)La 9:18 minute, ce oră o fi asta?, e finala mult-așteptată. Simona Radiș și Ancuța Bodnar vor să intre în istorie. Sunt vicecampioane mondiale, campioane europene, dar visul olimpic trebuie împlinit aici, în Japonia. Pe culoarul 4, cel al favoritelor. Traficul e blocat pe podul de lângă care se dă startul. Șoferii s-au oprit parcă să vadă și ei cursa.
Simona se întoarce spre Ancuța și-i spune ceva. Cu șepcile lor albastre, cu ochelarii de soare puși pe cozoroc, româncele pornesc. Dar așa cum fac ele, pe primii metri nu sunt în față. 20 de metri. Atât au condus olandezele Roos de Jong și Lisa Scheenaard. Româncele le iau fața. Le bat de trei ani pe unde le prind. E clar că le știu frica.
Lituaniencele de pe culoarul 1, sunt pe 3 la 500 de metri. Dar Donata Karaliene și Milda Valciukaite se pierd pe drum, nu țin ritmul.
Noua Zeelandă e abia pe 4. Dar campioanele mondiale, Brooke Donoghue și Hannah Osborne sunt "vulpi" bătrâne. Au mare experiență. Simona și Ancuța le-a bătut în semifinale cu 5 secunde. "Le vom bate pe unde le vom prinde", au promis fetele. Barca României parcă zboară. 18 kilometri pe oră, față de 17,6, sau 17,4. Se vede cu ochiul liber.
În tribuna oficială, e aproape toată delegația de canotaj de la Tokyo. Se aud țipete, strigăte, încurajări. "Hai, Simona! Hai, Ancuța!" sau "Tare, feteleeee!, "Nu vă lăsați!". Sunt la un kilometru distanță, nu pot auzi. Se văd ca niște mogâldețe în zare prin pâcla de căldură japoneză.
E bine, 20 de metri avans față de Noua Zeelandă la 1.500 de metri. Stokeul e constant, la 36-37. Simona dă ritmul, Ancuța o urmează. "Ea e șefa în barcă", glumea Ancuța.
Se intră pe ultimii 500. Lupta mare e pentru argint. Aurul nu le mai poate scăpa fetelor noastre. Trec en-fanfare linia de sosire. Cel mai bun timp realizat vreodată la Jocurile Olimpice: 6:41,03! (record olimpic, dar în canotaj nu există acest termen). Ridică brațele, țipă, chiuie chiar de bucurie. Se aud de pe mal.
În tribună, galeria e în al nouălea cer. Ancuța se lasă pe spate. Aer, vrea aer. Efortul depus se simte. Simona scoate tricolorul din barcă. L-au avut acolo, pregătit. Îl țin amândouă și-l flutură.
Lacrimi pe podium pentru antrenorul Vasile Măstăcan
Vin cu bărcile la ponton, urmează festivitatea de premiere. Ajunse pe mal, Ancuța sare în brațele Simonei. Distanțare? Și-au ținut adversarele la distanță. Ele sunt două într-una. Antrenorul Vasile Măstăcan, cel care de trei ani lucrează cu ele, nu mai poate. "I-am mâncat nervii domnului Măstăcan. Dar când îl vedem mereu acolo, la ponton, parcă ne dă încredere, ne dă aripi", spun acum noile campioane olimpice.
Nea Vasile, vicecampion olimpic, la Barcelona 1992, are lacrimi în colțul ochilor. "Doamne, ce fericire! Fetele astea vor domina cursa asta ani buni de acum înainte", spune tehnicianul.
Premierea e făcută de Octavian Morariu, membru CIO. Le felicită pe fete. Ancuța îi pune medalia la gât Simonei. Și apoi invers. "Ce grea e!", îi spune Ancuța. O pun în palmă, nu-și mai iau privirea de la ea.
Prin fața ochilor le trec toate momentele grele, toate clipele în care parcă nu mai aveau puterea să meragă mai departe. Câtă muncă, câtă trudă! Cantonamente de câte patru luni în Italia, Spania! Crăciun, Revelion departe de cei de acasă. Fără vacanțe. "De trei ani nu am mai avut o vacanță!", spunea Ancuța într-o discuție înainte de JO.
Fetele se aliniază și ascultă imnul. Prima dată când pe fața Simonei se observă emoțiile. În rest, fata asta parcă e de piatră! Doar râde. Are un zâmbet aparte.
Apoi doping, interviuri, interviuri și iar interviuri. "Nu-mi vine să cred că suntem campioane olimpice. Dați-mi un scaun, nu pot sta în picioare", ne spune Ancuța la zona mixtă. Nu există însă scaune aici. Decât un soare care te topește și o căldură de-ți vine să sari în apă îmbrăcat. Nu o facem. Fugim la următoarea finală cu români, cursa de patru rame.
37 de anitrecuseră de la ultima medalie de aur a României în proba de dublu vâsle. O obținuseră Elisabeta Lipă și Mărioara Popescu la Los Angeles în 1984
20 de medalii de aurare acum în palmaresul general canotajul românesc. A doua disciplină după gimnastică. Acum, la general canotajul are 20 de medalii de aur, 10 de argint și 9 de bronz
Băieții de la patru rame și sfatul antrenorului
Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari, barca de patru rame, a reușit calificarea în finală la mustață. Au lăsat pe afară Polonia, campioana mondială, la un cioc de marcă.
Cu o medie de vârstă de doar 23 de ani, ei au în palmares un titlu european și unul de vicecampioni mondiali. Dar adversarii și nici noi, recunoaștem, nu prea le-am dat șanse de medalie.
Pe culoarul 1, s-au așezat cuminți la start, gata să facă o cursă memorabilă. Toți ochii sunt pe culoarele centrale, Marea Britanie, Australia, Italia. Românii sunt însă pe 2 la 500 de metri. Eeee, apă de ploaie, e doar începutul. Australienii se desprind. Ai noștri pierd teren. La jumătatea cursei sunt pe 3, i-au depășit și britanicii.
Dar nu renunță. Diferențele nu sunt mari, se poate întâmpla orice. E bine că stau în față. Sunt pe loc de medalie și la 1.500 de metri. Tot pe 3 și tot după australieni și britanici.
Ajung aproape de zona tribunelor. Se aud fluierăturile, hărmălaia celorlalți sportivi, tehnicieni. Ridică strocul. Și trag cu dinții. Hai că înaintează vâzând cu ochii. Australia are aurul, ei nu mai contează. La locul 2 e bătaie mare. De sub gardul pus împotriva vântului, apare parcă această barcă.
Patru băieți care scrâșnesc din dinți și trag de ramele alea cât îi mai țin puterile. Uluitor, au prins locul doi. Au depășit Marea Britanie. Englezii sunt groggy. Au pierdut și bronzul. I-au păcălit și italienii.
Pe margine, Elisabeta Lipă se bucură parcă mai tare ca la aurul fetelor. "Doamne, mulțumesc, Doamne!", își face ea o cruce mare. Marius Băcăoanu, antrenorul care se ocupă de băieți îndeaproape plânge. Ditamai muntele de om, nu poate să se stăpânească. L-au făcut băieții să plângă de fericire.
Ce zi! Ce cursă! Băieții ăștia au resurse nebănuite. Mîinile lor crăpate vorbesc despre munca depusă în cele 11 luni de cantonament pe an. Au plecat de acasă cu gândul că vor reuși prin sport să-și asigure un trai mai bun, să reușească, să devină cineva. Dimineață i-au făcut pe români mândri.
Patru băieți care au țâșnit pe culoarul 1 și au depășit națiuni precum Marea Britanie, Italia, Olanda și Statele Unite ale Americii. Ei, patru moldoveni cu "c***e"!
- Ce v-a spus, Ștefane, antrenorul Colamonici, înainte de cursă? Înainte de a lua startul?
- Mi-e rușine să vă spun! Dar vă spun. A strigat la noi și ne-a zis: «Mă, voi românilor, arătațai că aveți cele mai mari c***e».
Ștefan Berariu râde: „Uite că am arătat!”
Finalele, cuvântul de ordine
Urmează curse de semifinale, cu alți români. Și alte satisfacții în delegația României.
Dublele campioane mondiale, Ionela Cozmiuc și Gianina Beleagă reușesc să se califice de pe locul 3 în semifinala a doua. A fost greu, cursă foarte tare, așa cum fetele se așteptau. Dar sunt mulțumite. "Noi ne-am făcut cursa noastră, important era să ne calificăm. Va urma o altă cursă, de la zero, și acolo va fi pe viață și pe moarte", spune Ionela Cozmiuc.
Gianina Beleagă adaugă. "A fost foarte greu,valuri mari, vânt contră, vânt ajutător, nici nu mai știai. Dar tot ce contează e finala".
Soțul, Marius Cozmiuc, mai tare
Ionela Cozmiuc a scăpat de cursa ei, s-a calificat în finală, dar mai are emoții. Sunt mai mari. Soțul ei, Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă iau startul în proba de dublu rame. Ionela, cum să ai emoții, pe bune?
Românii sunt senzaționali. Încep greu, sunt pe locul 4, dar așa e tactica lor mereu. Să vedeți finiș! Și lucrurile așa stau. Pe locul 3 până la 1.500 de metri, Marius și Ciprian întețesc ritmul și trec în față pe la 1.700 de metri. Nu-i mai prinde nimeni. Câștigă cursa și sunt gata de finală.
Frații Sinkovici, croații, câștiga celalaltă semifinală. Românii sunt singurii care i-au bătut pe campionii olimpici en-titre. De ce să nu o mai facă o dată?
Cel mai bun timp din istorie
Proba regină a canotajului e cea de 8 plus 1. La feminin România are tradiție. Și fetele care au venit la Tokyo vor să o ducă mai departe. În serii s-au bătut de la egal la egal cu Statele Unite, campioanele olimpice de la ultimele trei ediții. Acum, în calificări, au nevoie să întreacă o singură barcă pentru a prinde finala!
Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrânceanu, Amalia Bereș, Mădălina Bereș, Denisa Tâlvescu și Daniela Druncea fac o cursă senzațională. E bătaie mare. China începe bine, apoi Canada trece în față. România stă la cutie. Nu e pericol să piardă finala.
Australiencele au rămas mult în spate. Incredibil, Australia trece prima. E al treilea lider. Hai să vedem la final!
Patru bărci sunt într-o secundă. Româncele pe 3, la jumătate de secundă de Australia. Dar când fetele dau drumul la brațe, se pornesc parcă motoarele. Vin din spate ca un tăvălug. Trec primele la mare distanță. Timpul? 5:52.99. Cel mai bun timp din istoria canotajului în această probă! Ăsta da trezultat. Ce finală vom avea pe 30 iulie!
Și băieții plâng câteodată
În bucuria generală de la Sea Forest Waterway, în euforia care a cuprins toată delegația, trebuie să vorbim și de sportivii care au terminat cursele cu ochii în lacrimi. Cu visele lor spulberate.
În primul rând barca de 8 plus 1 a băieților. Băieții ăștia au calificat barca după 21 de ani la o ediție a Jocurilor Olimpice. Băieții ăștia au reușit niște lucruri incredibile în acest ciclu olimpic. Sperau măcar la o finală olimpică. Totul însă s-a năruit. Pe culoarul 1, în timpul cursei vântul s-a schimbat și au avut cele mai vitrege condiții de concurs dintre toate bărcile.
În serii terminaseră în fața australienilor. Acum însă nu au reușit să întreacă nici o barcă și au fost eliminați.
Toți plâng. Când trec prin fața noastră, au măștile de pe față ude. Măștile au adunat în ele toată suferința acestor băieți. "Nu se poate! Atâta muncă, nu știu ce s-a întâmplat. Am dat tot ce am putut noi. Parcă barca nu aluneca", spune Sergiu Bejan. Fetele încearcă să-i încurajeze, dar durerea rămâne. Îi roade pe interior.
Și fetele de la dublu rame, Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș au ratat finala. Au terminat pe 4 în semifinale, primele sub linie. Visul olimpic se încheie și pentru ele.
{{text}}