REPORTAJ GSP DE LA TOKYO. Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, barca de dublu rame a României, a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice. Într-o cursă nebună, românii au fost învinși doar de invincibilii croați, frații Sinkovici.
E penultima zi de întreceri pe apele canalului Sea Forest Waterway din Tokyo. E ora 1 noaptea în România când plecăm spre canotaj. România are posibilitatea să ia alte două medalii. Sunt băieții de la dublu rame, Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, plus fetele de la dublu vâsle, categorie ușoară, Ionela Cozmiuc și Gianina Beleagă.
Momente emoționante la Tokyo: „Am visat să prindem măcar finala”
Prima cursă cu "tricolori" este însă finala B a fetelor de la dublu rame, Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș. După ce au pierdut finala mare, cele două vrâncence termină pe 3, ceea ce înseamnă locul 9 la general. Adriana plânge. „E dureros. Am muncit atât, am visat că prindem măcar finala de 6". La 22 de ani, ea se uită în gol la finala probei lor, finala pentru medalii. "Uite, rusoaicele, nu au avut niciodată un rezultat, și acum sunt vicecampioane olimpice. Iar noi?". Iuliana e mai tare. E o tipă de gheață parcă. Suferința ei nu se vede pe dinafară, știe să o țină acolo, în suflet.
Fetele pleacă în galeria ad-hoc a României din tribune. Oficiali, antrenori, sportivi care au ieșit deja din competiție. Sunt cu ochii la start acolo unde s-au așezat deja Marius și Ciprian.
VIDEO. Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, interviu amuzant înainte de JO
Zboară, barcă, zboară!
Ce cursă au făcut ieri cei doi! Au câștigat semifinala și au avut cel mai bun timp. Acum sunt pe culoarul 4, lângă frații Sinkovici, Martin și Valent, de pe 3. Spaniolii Canalejo și Garcia Ordonez pleacă tare. Ei nu reprezintă însă niciun pericol.
Românii au un start slab, lucru știut. Așa încep ei, greu. Au motoare pe motorină! Danezii Vystavel și Sutton sunt pe doi. Primii au trecut frații Sinkovici! Doamne, cum pot da la rame! Au luat deja un avans consistent. E clar, ai noștri pot să se bată doar pentru argint. I-au bătut ei la Europene, la Poznan, pe croați, dar acum aceștia fac cursa perfectă.
La 1.000 de metri, danezii mai au două sutimi de secundă în fața românilor. Nu e problemă, v-am spus că românii se încălzesc mai greu. Ai noștri zici că sunt sprinteri. Așa pleacă de lângă danezi pe la 1.300 de metri. Și avansează, avansează. Au ajuns la jumătatea bărcii croaților. Frații, Valent cel cu păr, Martin chelul, simt pericolul și nu o lasă moale deloc. Își securizează locul 1. Dar și locul 2 e clar. Barca românilor zboară pe valuri precum o șalupă.
Au intrat în Hall of Fame
Galeria românească e foarte fericită. Antonio Colamonici iar țopăie de mama focului, cum a făcut-o și la argintul bărcii de patru rame. Îl oprește antrenorul Irlandei, italian și el, și-l felicită. "Ce cursă, fantastic!", îi spune Antonio. Apoi merge la ponton să le strângă mâna.
Medaliații ies la mal. În centrul atenției sunt croații. Valent (32 de ani), mai mare decât Martin cu un an, îl aruncă pe fratele cel mic în apă. Baie, dar și baie de mulțime. Toată tribuna oficială îi aplaudă. Croații se pregătesc să intre în Hall Of Fame. De 3 ori campioni olimpici, sextupli campioni mondiali, cvintupli campioni continentali. Nu s-ar lăsa și ei să poată și alții să câștige medalii?
Valent Sinkovic își aruncă fratele în apă, după titlul olimpic de la Tokyo / FOTO: Raed KrishanSe merge la festivitatea de premiere. Imnul Croației. Apoi medaliile. Toți le încearcă gustul. Parcă mușcă din ele. E doar pentru poze. Îmbrăcați în treningurile lor, conform protocolului. Marius și Ciprian sunt fleașcă. Au transpirat pentru că afară sunt 34 de grade.
Rezistă însă, fericirea e evidentă. "Suntem vicecampioni olimpic, bravo frate!", îi spune Ciprian, și-l ia în brațe pe Marius. Merg apoi la interviuri. Iar Marius mai are o cursă. Mai grea decât a lui. E cea a soției, Ionela.
7 medaliila competițiile importante au acum Cozmiuc și Tudosă cu barca de dublu rame: argint olimpic, argint mondial, și 5 medalii la Euro: 1 aur, 3 arginturi și un bronz
Medaliile cucerite de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Probă | Sportivi | Medalie |
Canotaj - dublu vâsle feminin | Simona Radiș și Ancuța Bodnar | Aur |
Canotaj - patru rame masculin | Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari | Argint |
Scrimă - spadă | Ana Maria Popescu | Argint |
Canotaj - dublu rame masculin | Marius Cozmiuc - Ciprian Tudosă | Argint |
{{text}}