Medaliile care dor: bătăturile și argintul de la Tokyo » Cum arată sacrificiul făcut de Cozmiuc și Tudosă pentru medalia la Jocurile Olimpice

În decembrie trecut, Ciprian Tudosă publica pe rețelele sociale o poză cu palmele pline de crăpături și bășici. Șapte luni mai târziu, el și Marius Cozmiuc au cucerit argintul olimpic, simțind în mâinile brăzdate greutatea medaliilor.

Așa sunt palmele canotorilor, aspre, muncite, decorate cu tot felul de urme, cicatrici și răni. E prețul contactului nemijlocit cu instrumentul, ramă sau vâslă, care îi ajută să propulseze barca pe apele mondiale. 

Așa sunt, pare o informație asumată, dar imaginea crudă a pielii crăpate provoacă oricând un impact vizual puternic. Așa s-a întâmplat la finalul anului trecut, când Ciprina Tudosă, unul dintre proaspeții vicecampioni olimpici de la doi rame, a urcat pe Instagram o asemenea fotografie în timp ce se afla în cantonament în Italia, la Piediluco. Un reminder în culori vii a ceea ce înseamnă să fii sportiv, canotor, aspirant la medalii.

„Pielea își pierde rigiditatea, vechile bătături se rup, iar sub ele se fac bășici noi, care se sparg și așa apar crăpăturile și zonele cu carne vie. E normal, pielea se usucă, se rupe, cu cât tragi mai tare la rame", detalia pentru Gazetă în ianuarie Ciprian, explicând că toate rănile apar în forma lor nouă, proaspătă, după o pauză oricât de mică. 

„Durează cam o lună până când noile bătături de închid și nu mai avem dureri. Pielea palmelor se întărește, dispar rănile, dar numai așa ne putem vindeca, vâslind. Dacă ne-am opri chiar și câteva zile, ar însemna să o luăm de la capăt", adăuga el.

„Mănușile nu ne ajută!"

Tot Tudosă a explicat și de ce nu pot purta mănuși nici la antrenamente:

„Am încercat, dar nu ne ajută deloc. Dacă pui mănuși, nu mai simți bine mânerul ramelor. Îți alunecă mâinile, nu mai poți trage la intensitate maximă. Ne mai punem bandaje pe zonele crăpate, dar și ele se desprind după câteva minute de vâslit. Mănuși folosim doar la sala de forță, ca să putem apuca halterele".

Chiar dacă vâslesc zilnic cu durere, fiind nevoiți să tragă la „galere" cu palmele ce par că n-au să se mai vindece vreodată, visul unei medalii de aur îi făcea să treacă mai departe. 

„Numai la asta ne gândim. Știm pentru ce suntem aici și nu vrem decât titlul olimpic, pentru că am demonstrat că se poate, iar acum pretențiile sunt mari. Asta merită orice sacrificiu, orice durere. Noi suntem obișnuiți, fiindcă facem asta de atâția ani", spunea și Marius Cozmiuc. A ieșit până la urmă un argint prețios, de care băieții s-au bucurat zgomotos, cu râsete, lacrimi abia ghicite și îmbrățișări.

Colegul său, Ciprian, povestea la începutul anului cum se desfășura o zi în cantonamentul din Italia. 

„După micul dejun e primul antrenament, pe apă. Când pui mâna pe rame, atunci e cel mai dureros. Ne dăm cu alifii, ne mai pansăm seara, dar a doua zi, când strângi mânerul ramei, îți dai seama că e cam degeaba, doare rău. După vreo 4-5 kilometri e parcă mai bine, începi să te mai obișnuiești".

Apa fierbinte amplifică durerea

Antrenamentul în barcă nu e partea cea mai dureroasă a zile. 

„La duș, după antrenamente, e cel mai rău. Apa fierbinte, în contact cu carnea vie de pe mâini, ne provoacă usturimi și dureri foarte mari. Nu mai știi unde să-ți mai ascunzi mâinile, îți vine să renunți, să nu te mai speli", explica Ciprian. Strângi din dinți, te duci în cameră, dai iar cu alifii, pui bandaje. E o perioadă mai grea, dar nouă ne place ceea ce facem și de aceea trecem peste asta. Avem un țel și asta ne motivează dincolo de durere!" 

Un stelist și un dinamovist se au ca frații

Chiar dacă îi despart 5 ani, dar și rivalitatea de la club, Ciprian Tudosă fiind legitimat la Steaua, iar Marius Cozmiuc la Dinamo, cei doi (foto) sunt ca frații. Se amuză când îi întrebi cum încap în aceeași barcă îngustă orgoliile unui stelist și ale unui dinamovist. "Nu avem noi d-astea. Suntem adversari pe la «Naționale», dar în rest suntem colegi și prieteni, o echipă", spune Marius. 

Ultima dată s-au confruntat la Campionatul Național de fond din 2019, pe distanța de 6.000 de metri, unde a câștigat echipa lui Ciprian. La lot sunt o echipă din 2018. În acel an au ieșit pe doi la Mondiale și au cucerit bronzul continental. La Europene, au luat argintul în 2019, la Lucerna, iar anul acesta au câștigat aurul la Poznan. 

N-au vrut să meargă la canotaj

Celor doi vicecampioni olimpici a început să le placă sportul cu vâsle și rame după ce au început să-l practice, iar acum spun că nu regretă nicio secundă alegerea.

Cipria

n și Marius au avut destine asemănătoare la începuturile lor în acest sport. Primul era elev în clasa a 8-a când un profesor de la un club din Suceava, Vasile Avrămia, a venit să facă o selecție pentru canotaj. Tudosă era mai răsărit, bine legat, cu brațe lungi, exact ce trebuia. Dar făcea deja fotbal la Foresta, unde juca portar. Părinții l-au încurajat să meargă la canotaj, însă el nu voia să renunțe la fotbal. S-a dus totuși, deși nu știa nimic despre acest sport. Cu timpul i-a deprins tainele și a devenit campionul de acum.

Doamna care l-a convins

Marius a fost selectat tot din clasa a 8-a. Încercase mai multe sporturi, fotbal, handbal, volei, lupte greco-romane, fără să exceleze la vreunul. O antrenoare de la CSS Orșova, Mariana Lupou, a venit la școala lui și, impresionată de calitățile fizice ale puștiului, i-a intuit potențialul. Și așa, Marius a plecat la 650 de kilometri de casă. 

„La început n-am vrut să merg, dar doamna a insistat luni bune. Când am ajuns la Orșova, nu-mi prea îmi plăcea și nu mă omoram cu firea la antrenamente. Dar au început să apară și alți copii de vârsta mea, care trăgeau tare, să mă întreacă. Asta nu puteam să accept, să pierd. Așa că m-am apucat serios de treabă", a povestit Cozmiuc.

În 2013 era deja la lotul național de seniori, când la Orșova a ajuns, selectat pentru cel de juniori, și Ciprian Tudosă. "Cu Marius m-am cunoscut însă cu adevărat în 2014, când m-am întors de la Jocurile Olimpice de tineret, unde câștigasem titlul la proba de dublu rame. Atunci, seniorii, printre care și el, ne-au așteptat la sosirea în țară", a rememorat Ciprian. 

 

Acest sport nu e prea mediatizat, lumea nu știe mai nimic despre el. Oamenii văd doar partea frumoasă, cursa, momentele când urci pe podium și ești medaliat. Dar sportul ăsta are uneori și o parte cu suferință. Însă merită din plin, altfel nu eram aici. Nu-mi pare rău că am renunțat la fotbal și că fac canotaj

-Ciprian Tudosă

 

E greu acest sport, dar am ajuns să-l iubesc. Când voi avea copii, i-aș îndruma spre canotaj, care e o școală a vieții, una specială. Nu îmi pare rău că n-am făcut alt sport, unde se câștigă mai mult, ci doar că nu suntem mai mediatizați, că lumea nu prea știe de noi

- Marius Cozmiuc

Medalii olimpice la canotaj ale echipajelor masculine

Bilanțul olimpic la canotaj al echipajelor masculine

Bilanț olimpic total al canotajului românesc

VIDEO. Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, interviu amuzant înainte de JO

Citește mai multe știri de la Jocurile Olimpice: