International   •   Stranieri   •   SPANIA

Internaționalul olimpic român dorit de cluburi importante din Spania și Portugalia

Andrei Rațiu (#14) la Jocurile Olimpice // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 31 iulie 2021

Fundașul dreapta român Andrei Rațiu (23 de ani), care aparține de Villarreal, ar putea fi transferat de unul dintre cluburile importante din La Liga 2.

Rațiu, care a participat la Jocurile Olimpice alături de echipa națională a României, fiind titular în două dintre meciurile din grupă (la 1-0 cu Honduras și 0-0 cu Noua Zeelandă), ar putea părăsi „Submarinul galben”.

Interes din Spania și Portugalia pentru Andrei Rațiu după Jocurile Olimpice

Goal.com scrie că echipe importante din La Liga 2, precum Real Zaragoza și Real Oviedo, au întrebat despre situația fundașului român, care poate evolua și în poziția de mijlocaș dreapta. Potrivit sursei citate, Villarreal nu a decis încă dacă Rațiu va fi păstrat sau va fi lăsat să plece, cel mai probabil sub formă de împrumut.


În prima parte a sezonului 2020/2021, Rațiu a fost împrumutat în Țările de Jos, la ADO Den Haag. Cotat la 300.000 euro de către Transfermarkt, fotbalistul român are un meci la prima echipă a clubului spaniol și 60 la „satelit”.

De Rațiu ar fi interesate nu doar echipele din a doua ligă spaniolă, cât și formațiile portugheze Braga (locul 4 sezonul trecut) și Famalicao (locul 9).

Citește mai multe știri despre stranieri:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.