Tenis

Simona Halep, prezentă la Winners Open » Cu cine a stat în tribune, de ce nu este pe tabloul principal și ce spune despre ieșirea din top 10

Simona Halep (29 de ani, 10 WTA) a fost prezentă la Cluj, pentru primele meciuri de la Winners Open, singurul turneu WTA organizat pe teritoriul României.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 02 august 2021

Simona Halep (29 de ani, 10 WTA) a fost prezentă la Cluj, pentru primele meciuri de la Winners Open, singurul turneu WTA organizat pe teritoriul României. 

Turneul WTA 250 de la Cluj Napoca, cu premii totale în valoare de 253.238 dolari, a debutat astăzi. În tribune au fost prezente nume importante ale sportului românesc, inclusiv Simona Halep. Fostul lider mondial a urmărit meciurile împreună cu Ion Țiriac. 

Simona Halep, prezentă la Winners Open

„Nu am putut să joc aici pentru că se joacă pe zgură în primul rând, iar în al doilea rând, accidentarea mă împiedică. Aștept să merg în Canada să văd dacă pot să joc. Mă simt bine, m-am antrenat bine, dar nu se știe niciodată cu accidentările. Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că de câteva luni nu am putut să joc, iar după să mă bucur de faptul că pot să joc.

Mă gândesc la tot sezonul de hard și sper să merg cu încredere și fără teamă. Mă bucur că am venit aici, sunt oameni deosebiți și locul e deosebit.

Clujul poate face orice din punctul meu de vedere, așa cum au fost și meciurile de Fed Cup. Sunt foarte multe evenimente, turneul de tenis este extraordinar și condițiile sunt foarte bune. Patrick Ciorcilă chiar s-a ocupat de absolut toate detaliile, ceea ce e important pentru jucătoare”, a spus Simona, conform Ziua de Cluj.

Simona Halep, ultima săptămână în top 10

Sportiva din România nu va mai putea evita ieșirea dintre primele 10 jucătoare ale lumii. Este la limită în clasamentul acestei săptămâni, dar la final va coborî până pe poziția a 13-a. Va fi depășită de Barbora Krejcikova, Belinda Bencic și Petra Kvitova.

Ies din Top 10 după mulți ani, va fi un obiectiv să reintru în top. A fost o accidentare dificilă, n-am avut până acum ruptură de mușchi. Am dorința de a reveni la nivel înalt. Voi merge la turneul de la Montreal, vreau să fiu aptă să joc toate cele 3 turnee pe hard și să câștig meciuri, dacă se poate
- Simona Halep, la Digi Sport

Clasament all-time jucătoare cu săptămâni consecutive în Top 10

JucătoareSăptămâni în top 10
1. Martina Navratilova1.000
2. Chris Evert746
3. Steffi Graf625
4. Gabriela Sabatini508
5. Pam Shriver458
6. Arantxa Sanchez429
7. Hana Mandlikova421
8. Simona Halep373

România are 4 jucătoare în top 100 WTA:

  • Simona Halep - 10 WTA 
  • Sorana Cîrstea - 40 WTA 
  • Irina Begu - 74 WTA 
  • Patricia Țig - 90 WTA

VIDEO Ion Țiriac prevede o „catastrofă” după Simona Halep: „E păcat că dispărem! Va fi ca la gimnastică”

>

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.