Jocurile Olimpice

David Popovici: „Am vrut să îi sperii un pic pe americani şi să le arăt un trailer pentru ce vom face”

David Popovici

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 02 august 2021

David Popovici a încheiat competiția la natație cu calificările la 50 m liber. A ratat însă intrarea în semifinale, așa că rămâne cu locul 4 de la 200 m, locul 7 la 100 m, o experiență extraordinară pentru viitoarele Jocuri și promisiunea unor planuri speciale pentru anii următori.

Înotătorul de 16 ani a revenit azi în România și a dat declarații la aeroportul Otopeni.

Nu am vrut decât să îi sperii un pic pe americani şi să le arăt doar un trailer pentru ceea ce vom face în următorii ani. Foarte tare m-a motivat faptul că ştiam că lumea este trează să mă vadă, am înotat cu gândul la voi, la toţi românii care s-au trezit dimineaţa să mă vadă. Asta m-a ajutat foarte mult, am împins foarte tare. 

Tokyo ca oraş nu prea l-am văzut, am fost izolaţi de lumea exterioară. A fost frumos, dar a fost obositor. Şi mă bucur că am reuşit să fiu în cel mai mare vârf de formă pe care l-aş fi putut să îl am şi să câştig această experienţă de la Jocurile Olimpice. 

Eu sunt destul de sigur că mă voi întoarce de la Paris cu o medalie, dar până la Paris mai sunt destul de multe concursuri. Toată lumea îşi doreşte câte ceva de la noi, numai că noi nu avem timp să îndeplinim dorinţele altora, avem timp doar să îndeplinim ceea ce vrem noi şi eu cred că am îndeplinit cu vârf şi măsură. 

Eu mi-am atins obiectivul la Tokyo, am fost peste. Acum scrie toată lumea ce vrea, dar eu mi-am îndeplinit cu mult obiectivele şi suntem mai mult decât satisfăcuţi, atât eu cât şi antrenorul meu", a declarat Popovici.

Oferte cu burse din străinătate au început să apară de mult timp, acum cu siguranţă s-au înmulţit, dar am amânat toate discuţiile după Jocurile Olimpice, pentru că aveam nevoie să mă concentrez pe treaba mea, şi nu pe factori exteriori.Chiar şi acum mai am o vacanţă şi discuţii abia după aia. E acolo în mintea mea, dar nu ştiu sigur ce voi face
David Popovici

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.