Fundașul Ricardo Grigore, 22 de ani, a vorbit după Dinamo – Academica Clinceni 3-1 despre prestația României U23 la Jocurile Olimpice și a avut un mesaj dur pentru critici.
Internaționalul s-a declarat deranjat de criticile primite după ce România a terminat grupa pe locul 3, cu 4 puncte, și i-a dat dreptate Anei Maria Popescu, care a avut un discurs dur după medalia de argint de la Jocurile Olimpice.
Ricardo Grigore, mesaj-manifest pentru critici, după Jocurile Olimpice: „Ăștia suntem noi, românii”
„A fost o experiență foarte frumos. Mă bucur că am făcut parte din acel lot, dar, din păcate, nu ne-am ridicat la nivelul așteptărilor fanilor. În 2019, băieții au jucat foarte bine și au ridicat ștacheta foarte sus. Noi nu ne-am ridicat la acel nivel, dar vom munci în continuare.
Dar așa e românul... Dacă îi dai până sâmbătă, iar sâmbătă nu-i dai deloc, înseamnă că nu i-ai dat toată săptămâna. Ăștia suntem, asta e mentalitatea noastră! Nu avem ce să facem. E foarte greu să ne schimbăm. Dacă am fi câștigat cu 5-0, se spunea că putea fi 6-0.
Trecem prin momente grele ca țară și noi vorbim despre niște lucruri foarte mici, că am pierdut contra Coreei de Sud... Nimeni nu se uită la lot, doar la nume. Tot fotbaliști sunt și ei. Să ne uităm la ce dă țara asta și ce dau țările lor. Să ne uităm ce mediu au, cum se comportă echipele la care joacă sau unde cresc. La juniori ne antrenam patru echipe pe un teren sintetic. Am dat de iarbă la 19 ani.
Ce a spus Ana Maria Popescu e de luat în seamă! Să ne uităm și la partea pozitivă din acel interviu, nu doar la critici”, a spus Ricardo Grigore la Look Sport.
E șansa noastră. Sperăm să salvăm acest club. E și viitorul nostru în joc. Nu avem presiune. Jucăm ca să ne facem jocul și vedem rezultatul la final. Am vrut să intru azi pentru că știam că sunt probleme. Am vrut să joc pentru mine și pentru a-mi ajuta echipa. Nu avem presiune, suntem tineri. Ne știm de mulți ani și vedem ce va fi
– Ricardo Grigore
{{text}}