Liga 1

Ripostă după victoria lui Dinamo: „E o palmă dată loser-ilor! Plăcerea cea mai mare e când mă sună Dinu”

+32 Foto
Andreas Mihaiu // FOTO: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 03 august 2021

Dinamo a câștigat cu Academica Clinceni, 3-1, și a obținut a doua victorie în acest sezon, după încă un meci în care Dario Bonetti a mizat doar pe jucători români, cei mai mulți fiind crescuți la juniorii clubului.

Gabi Răduță, fostul manager al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, a vorbit pentru GSP despre tinerii pe care mizează clubul în acest sezon și i-a criticat dur pe cei care nu i-au promovat mai devreme.

Gabi Răduță acuză ce s-a întâmplat la Dinamo: „Mă bucur că tinerii au dat o palmă tuturor loser-ilor care i-au contestat”

„Am avut dreptate! Am pierdut timpul atâția ani, în loc să jucăm cu acești copii din Academie. S-a văzut ce spirit au și cum au fost crescuți. Nimic nu a fost întâmplător. 

A fost o muncă de 8 ani și îmi pare că suporterii lui Dinamo au avut în sfârșit posibilitatea să vadă adevărata față a acestor copii, cărora toată lumea le-a pus piedici fiindcă aveau alte interese. Erau oameni lipsiți de profesionalism, care au fost doar rău clubului.

Eu mi-am asumat când am spus aceste lucruri și am fost singurul care le-a luat apărare acestor copii pentru că știam ce valoare au și în ce spirit i-am crescut.  Toate acele finale jucate și toate acele trofee pe care le-au câștigat nu au fost întâmplătoare.  Doar eu știam asta. Restul erau niște oportuniști și impostori, care ne-au băgat bețe în roate și ne-au dorit răul!

Pe Mihaiu și Crețu i-am adus și am ținut cu dinții de ei pentru că știam că au valoare. Pe Bani îl băgam la grupe mai mari tot timpul. 

Mă bucur că au dat o palmă tuturor loser-ilor care i-au contestat și hulit mereu. Dacă nu aveau posibilitatea să joace, atunci erau etichetați ca fiind slabi. Au jucat nouă fotbaliști din Academie, iar șapte au fost pe bancă. Iar Longher, crescut de noi, a jucat la Clinceni.

Toți spun «Ce copii buni, jos pălăria pentru Bonetti că a creat automatisme». Numai prostii! Automatismele și omogenitate au fost create de noi, cei care am lucrat în academie. Iar meritul principal e al copiilor, care au valoare. Nu mi-am bătut cura degeaba atâția ani”, a spus Gabi Răduță.

9 jucătoricrescuți la juniorii clubului a avut Dinamo pe teren în meciul cu Clinceni (Eșanu, Grigore, Giafer, An. Radu, Borcea, Crețu, Mihaiu, Moldoveanu și Bani)

Pentru mine, plăcerea cea mai mare este când mă sună Cornel Dinu ca să mă felicite pentru tot ce am făcut 
– Gabi Răduță

VIDEO Mihai Eșanu: „Ne dorim să ajungem cât mai sus”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.