Dacă n-ar fi cerut și primit azil politic în SUA la JO 1984, Vladimir Moraru ar fi devenit cel mai apreciat ziarist român de sport. De sport, în general, nu de fotbal, el făcând parte din stirpea gazetarilor mai puțin spre deloc preocupați de ofsaiduri și de penalty-uri.
Elev al computerului viu numit Romeo Vilara, de care cei mai vârstnici trebuie să-și aducă aminte, Moraru mânca atletism pe pâine. El însuși hurdler talentat, membru al lotului național de juniori, a publicat în 1983 o carte, "Legendele Olimpului Atletic", ce se citește și acum cu neasemuită plăcere.
Am rămas prieteni, cât pot fi doi oameni care locuiesc la peste 10.000 de kilometri distanță, el lângă Los Angeles. Din păcate, ei încă n-au rezolvat problema câștigătorului la șah. Mai negociază.
Zilele trecute, Vladi mi-a atras atenția ca nu cumva să ratez, marți în zori, finala la 400m garduri de la Tokyo: "Va fi cofetărie mare, spectacol unic și-ți va părea rău s-o pierzi!".
L-am ascultat și-i mulțumesc. Pentru c-am asistat la o întrecere fabuloasă, duel epic captivant la capătul căruia, rezistând eroic pe ultimii metri, norvegianul Karsten Warholm l-a învins pe americanul Rai Benjamin în 45,94 de secunde, cu 76 de sutimi sub recordul mondial stabilit de același KW în urmă cu o lună la Oslo!
Moraru a comentat: „Mă așteptam să se alerge foarte repede, dovadă că și Benjamin a fugit 46,17, dar nici așa! Dacă mi-ar fi spus cineva că se va coborî sub 46 de secunde, i-aș fi recomandat să se ducă la nebuni! S-a mers într-un ritm neverosimil, performanța în discuție putând fi comparată cu cea a lui Bob Beamon, consemnată la JO de la Mexico City 1968".
Se referea, evident, la acel excepțional 8,90m la lungime, care e și în prezent, după 53 de ani, recordul olimpic în picioare. Doar că atunci s-a invocat, nu știu cât de corect, că saltul lui BB ar fi fost favorizat de altitudine, de presiunea atmosferică scăzută (imediat s-a pornit o furtună), de calitatea pistei de tartan etc.
Isprava lui Warholm, 25 de ani, 1,87m, 80 kg, nu poate fi nicicum pusă la îndoială. Ba chiar specialiștii consideră că cine are astăzi 50 de ani sau în jur nu va apuca să vadă doborât recordul norvegianului.
Ca atare, vom păstra în memorie, ca imagine de ansamblu, Jocurile Olimpice de la Tokyo pentru pandemie ori pentru lipsa spectatorilor din tribune, pentru eșecul suferit de Djokovici sau pentru depresiile lui Biles și Osaka, dar și, preponderent, pentru uluitoarea finală adjudecată de Warholm în fața lui Benjamin la 400m garduri. După ce americanul, în ciuda unui start mai slab, părea capabil să recupereze terenul și să câștige cursa. A bătut și el recordul lumii, dar nu i-a ajuns pentru aur. Acesta e însă începutul altei povești.
{{text}}