Opinii

Luminaţi-vă faţa!

Articol de Radu Naum  —  Wednesday, 04 August 2021

Promettre c'est noble. Ein mann, ein wort. Nothing weights lighter than a promise. Noi le avem pe ălea cu capul plecat şi hoţul neprins

Pe Dinamo, dacă n-o omori, îţi ia gâtul. Voluntari şi Clinceni tocmai au aflat. Să te fereşti de mânia ăluia care joacă pe burta goală! Pentru că el nu joacă doar împotriva ta, ci şi a destinului, joacă pentru a le crăpa obrazul celor care îl ţin nemâncat, joacă, paradoxal, pentru ei şi împotriva lor, joacă punând în joc o furie a disperării în care adversarii de o seară sunt doar victime colaterale.

Atacând la baionetă

Când Sorescu şi Filip sunt aproape de a se lua la bătaie cu adversarii de la mai nimic nu e pentru că au ceva cu ei. Gesturile lor provocatoare sau răspunsurile cu asupra măsură sunt îndreptate mai mult către alţii. Dinamo a câştigat luni atacând la baionetă. O nebunie vecină cu cea a unor arditi care luau cu asalt tranşeele inamice atunci când armata italiană nu mai avea unde să se retragă dincolo de Piave. Fără frică, fără milă. Pentru patrie! Patria, în cazul nostru, e formată din neam şi nevoi, că aşa e pe la noi.

Când disperarea e salvarea

Dinamo ne arată cum ar putea fi scos la lumină fotbalul românesc. Nu cu reguli U21, ci cu insolvenţe şi interdicţii la transferuri. O echipă formată numai din juni români demonstrează că poţi juca frumos şi marca fabulos fără să ai paşaport braziliano-portughezo-croato-bulgar. 

Apropo de Clinceni. Cum e, domnule, să te bată copiii ăştia când tu pui pe teren un vagon de mercenari cu alaiul lor de comisioane şi cinism? Şi cum e, încă şi mai tare, ca unicul tău gol, minunat, să fie înscris taman de un român sub 21 de ani? Revenind, Dinamo e ca în Indiana Jones când Harrison Ford cade într-o groapă şi în loc să-şi găsească moartea găseşte o comoară. Dar cum va ieşi cu ea de acolo?

La mal, halal!

Vreme de un sezon toată presa a susţinut înflăcărat proiectul DDB. Au fost citite şi citate postările, care mai mobilizatoare, care mai patetico-lacrimogene, reflexia pasiunilor înalte şi a altora, întunecate, a fost lăudat demersul, am văzut că Dinamo nu moare şi am strigat: "Uite că se poate!". Toamna, iarna şi primăvara au trecut presărate de apeluri la salvarea unui club istoric şi promovarea unui proiect unic. Şi a venit vara. Şi ne-am uscat brusc. Fantoma lui Cortacero a revenit sub formă autohtonă. Promisiuni neonorate, intrarea în insolvenţă fără prevenirea jucătorilor, subminarea acelui "împreună salvăm Dinamo".

Jucătorii au salvat clubul, invers însă nu. Au tras ca nebunii într-un ocean plin de rechini şi la mal li s-a zis să stea la coadă dacă vor să iasă din apă, şi oricum nu vor putea scoate decât un deget. Salvatorii s-au dat la fund. Au apărat administratorii dezastrului, precum portăreii care n-au nicio vină, dar curat te execută! Cinism e un cuvânt de leagăn.

Vorbele care nu se leagă ca pasele

Culmea, jucătorii, prizonieri acum, continuă să salveze Dinamo. Situaţia se prezenta luni seara aşa: 

"Neînțelegerile dintre DDB și unii dintre jucătorii noștri sunt în cea mai mare parte clarificate. Am dialogat intens cu băieții în ultima perioadă și lucrurile reintră, în sfârșit, în normalitate! Am înțeles cu toții unde am greșit fiecare" (comunicat DDB);

"Nu s-a rezolvat mai nimic. Unii jucători au primit restanțele, alții nu. Eu mă număr printre cei care nu le-au primit. Din câte observ, nu sunt o prioritate. Mă doare pentru că ar trebui să se facă totul în mod corect, normal. Acum nu știu, e decizia celor din conducere. Nu am vorbit cu nimeni de ceva timp" (Sorescu, golgeterul campionatului şi căpitanul echipei)

Pare că n-ar mai fi multe de spus, doar de crucit, dar de fapt mai e ceva. Un lucru esenţial.

Ieşiţi să vă vedem!

Când se vorbeşte despre cei care iau decizii la Dinamo se folosesc sintagme vagi precum "fanii-acţionari", "conducerea DDB" sau "cei din conducere". Cine, oameni buni, sunt cei din conducere?! Cu cine vorbiţi, dragi jucători, când negociaţi, cine sunt cei care "ne-au spus aceleaşi minciuni ca spaniolii"? Cine? Cum îi cheamă? Există fizic, au un nume, un buletin? O, da, ştim ce se zice pe ici, pe colo, cunoaştem identităţile, dar ele trebuie asumate deschis, nu pe sub masă, în spiritul transparenţei şi comunicării oneste, aşa cum au pretins tocmai aceşti "conducători". 

Ieşiţi în faţă, domnilor, şi exprimaţi-vă despre ce se întâmplă la clubul pe care îl salvaţi pe spinarea jucătorilor de corvoadă. Prezentaţi discuţiile şi deconturile, actele semnate, totul. Asumaţi-vă public demersul! Vorbiţi-ne voi, direct, nu textele semnate cu nume de asociaţii. Vedeţi că jucătorii au început să-l regrete pe Negoiţă. Dacă nici de sub ruşinea asta nu ieşiţi, ne-am lămurit. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.