Și de ce aș fi fudul, dacă totul nu-i destul?

"Dați optimismul la maximum!", îmi cere zilnic o reclamă pentru o sculă din comerț. Nu pot să-i dau curs. Nu pot să dau optimismul la maximum, cel puțin în fotbalul nostru de toate zilele. E un domeniu pe care nu știu să-l bagatelizez. Am trăit zile grele cu câteva răcnete la maximumul discreției.

Am introdus suferința (cum o cere Stoichiță) în lectura primelor rezultate din Conference League. Nu m-am putut lăuda măcar mie însumi pentru că am fost printre cei care nu erau deloc convinși că ne vom califica 100%, cu toate 4. Am răcnit mai destrăbălat decât Djokovici pierzând la Olimpiadă - pentru ce au făcut Craiova și FCSB nu am răcnit la dl Becali, cu domnia sa nu se mai poate face nimic, are megalomania indestructibilă, oricât l-ar pălmui Cel de Sus pentru păcatul trufiei.

Adăugați că, dornic de competență, am văzut integral "sferturile" și semifinalele turneului de fotbal, am stat până la penalty-urile Japoniei cu Noua Zeelandă, am suportat Mexic - Coreea de Sud până la 6-3 final, dar și Brazilia - Mexic 4-3 după prelungirile unui amărât de 0-0 și alte 116 minute până ce Asensio a marcat cu Japonia...

Am vrut să văd ce fac "ale noastre" din grupă, în fața cărora, cum au spus băieții lui Rădoi - că "au dat totul" și i-am crezut tot 100%, cu un amendament crud: dacă asta a fost "totul" (un gol dintr-un autogol...) înseamnă că "totul" n-a fost destul și nu ai de ce să fii fudul, cum nici eu nu mă pot fuduli că am văzut doar în Sepsi singura cât de cât valabilă, dar nu te da deștept, nea Radule, nici nu ți-a trecut prin cap că FCSB-eaua poate pierde în retur și că vei afla de la Tudoran că "niciun jucător înlocuit nu se simte umilit". Adică ce face, după înlocuire? Îi dă telefon patronului să-i spună mersi?

Așa - strâmb - stând lucrurile, acest 1-1 al Clujului la Young Boys - singura echipă europeană mai verosimilă din preliminarii - confirmă că nu avem alta mai de Doamne ajută în campionatul nostru. Nu pot da optimismul la maximum. 

La minimum pot accepta că e un rezultat demn, deloc inferior celui de anul trecut obținut sub Dan Petrescu; ba chiar și jocul și evoluția scorului au fost asemănătoare, ceea ce înseamnă că echipa n-a scăzut în valoare; când nu dai înapoi, cum se spune naiv pe românește, e cazul să-ți crească inima de bucurie? Nu chiar.

Apare azi o dificultate: Șumudică afirma că "nu-i putem învinge decât dacă jucăm perfect". Camora, după meci, zicea că "practic, am jucat aproape perfect". Ce înseamnă acest "aproape perfect"? Înseamnă să ai un 1-0 în min. 3, înseamnă să te omori să menții acest 1-0 încă aproape 90 de minute, fără să ataci? Lăsând perfecțiunea pe seama lui Arlauskis? Și în minutele 93 spre 94 să încasezi, bineînțeles, un gol nefericit de logic.

Perfecțiunea, probabil, ar fi fost să menții 1-0 fără să ataci, apărându-te? E foarte rară asemenea perfecțiune, cel puțin la noi, și când chiar se întâmplă să apară, mai mult ne întristează decât ne bucură. 

Singura bucurie întreagă, la maximum, azi e aceea a prietenului meu dinamovist care fotografiază clasamentul cu Dinamo 6p, pe locul 4, cu un punct peste FCSB-eaua.