Steven Gerrard (41 de ani), antrenorul lui Rangers, a anunțat că Ianis Hagi (22) nu va juca în meciul dintre Dundee United și campioana Scoției, din etapa 2 a noului sezon.
Sâmbătă, de la ora 14:30, Rangers merge la Dundee, pe Tannadice Park, unde va da piept cu Dundee United. Campioana en-titre din Scoția nu se va putea baza pe Ianis Hagi, cel care a fost accidentat de un oponent în prima etapă, la 3-0 cu Livingston.
Steven Gerrard, despre Dundee United - Rangers: „Vom fi fără Ianis Hagi”
„Vom fi fără Ianis Hagi. Roofe este disponibil, apt să se întoarcă alături de grup, în vreme ce Kamara va reveni în lot. Morelos este și el disponibil, dar are nevoie de câteva ședințe de pregătire”, a spus Steven Gerrard.
„Dundee United arată ca o echipă care construiește din spate, dar are calitate și în atac. Va trebui să avem o evoluție foarte bună și să câștigăm această luptă”, a adăugat antrenorul lui Rangers.
Ianis Hagi nu a jucat nici în precedentul meci al celor de la Rangers, din Liga Campionilor, 1-2 cu Malmo. Mijlocașul român încă are dureri la nivelul gleznei stângi.
{{text}}