FC Botoșani a învins-o pe UTA, scor 2-1, și urcă pentru moment pe primul loc în Liga 1.
Marius Croitoru a reușit din nou să încropească o „gașcă nebună” la Botoșani. În ciuda plecărilor din vară, moldovenii impresionează în debutul de sezon.
FC Botoșani - UTA 2-1. Moldovenii, pe val în Liga 1
FC Botoșani a fost echipa mai periculoasă încă din primele minute. Fili și-a încercat norocul cu un șut din afara careului, iar Sila nu putut profita de gafa lui Erico. Repriza a continuat cu un joc pe contre, plăcut ochiului, dar fără goluri.
Deschiderea de scor a venit în minutul 61. Braun l-a amețit pe Shylakov în banda dreapta a atacului și a centrat ideal în careu, la 8 metri de poarta arădenilor. La finalizare s-a aflat, surprinzător, Petar Petkovski, cel mai scund jucător de pe teren. Gazdele și-au dublat avantajul în minutul 73. Mihai Roman I a obținut o lovitură de la 11 metri, iar Ongenda a transformat cu siguranță.
FC Botoșani, lider provizoriu în Liga 1
Relaxarea din final îi putea costa pe elevii lui Marius Croitoru. Hora a redus din diferență în al doilea minut al prelungirilor, iar UTA a continuat să arunce mingi în careul advers.
Cu această victorie, FC Botoșani urcă pentru moment pe primul loc în Liga 1, cu 10 puncte obținute în primele 4 runde. UTA e pe 7, cu 5 puncte.
FC Botoșani - UTA 2-1
- Au marcat: Petkovski 61, Ongenda 73 (pen.) / Hora 90+2
- Click AICI pentru statistici în timp real
- Vezi VIDEO cu cele mai importante faze
FC Botoșani - UTA, echipe de start
FC BOTOȘANI Pap - Braun, Racoviţan, Şeroni, Ţigănaşu - Papa, Malcom, Ongenda - Kage, Sila, Fili
REZERVE: Contra, Patache, Chindriş, Florescu, Croitoru, Petkovski, Barbosa, Roman, Quinones
ANTRENOR: Marius Croitoru
UTA: Iacob - Vuckevic, Enrico, Memimorec, Shiliakov - Batha, Passaglia, Figuiera, Ubbink - Miculescu, Dangubic
REZERVE: Balauru, Buştea, Tomozei, Antal, Benga, Isac, Hora, Vorobjavas
ANTRENOR: Laszlo Balint
Arbitru: Marian Barbu; A1: Mircea Orbuleț, A2: Imre-Laszlo Bucsi
Stadion: Municipal (Botoșani)
{{text}}