Delfo, Bikila de Argentina

La Londra, în 1948, la ”cea mai tare cursă din lume”, Cabrera, Richards și Gailly au arătat lumii că maratonul rămâne o probă fenomenală. Trei băieți de peste Atlantic au terminat în primii 10

Avea 13 ani, când ăl bătrân, Claro, lipise urechea de un tranzistor. Juan Carlos Zabala, alergătorul argentinian, tocmai termina primul maratonul de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1932. Lumea se îmbrățișa, se ieșise pe străzi.

Delfo al nostru alerga de pe la 10 primăveri. Se luau la întrecere, el și al său frate, ceva de genul "cine ajunge primul acasă". Dar momentul acela, cu Zabala șef peste olimpieni, îl făcuse să meargă direct la Club Atletico San Lorenzo de Almagro. Aici dăduse peste un maestru cu ștaif, un antrenor cum nu mai exista pe lume: Francisco Mura.

Când ajunsese în armată, termina, întotdeauna, întâiul, faimoasa "carrera march". Apoi, ca pompier, a continuat să se pregătească. Jocurile Olimpice de la Londra, din 1948, bătea la ușă. I-au spus că el, Delfo Cabrera, dimpreună cu Eusebio Guiñez și cu Armando Sensini, vor concura în proba ce amintea de cursele antice.

A băgat benzină la kilometrul 20

Revelionul a picat, pentru băieții din patria tangolului, sâmbătă, pe 7 august și a început la 15:30. Primul a decolat un coreean, Yun Chil Choi. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1936, la Berlin, patriarh fusese un japonez, Kitei Son, așa că lumea-i privea cu respect pe tipii din partea asta de Lume.

Guiñez e printre primii, Sensini la mijloc, Cabrera nu se vede. Dar asiaticul termină, rapid, cherosenul. Sau, cel puțin, așa dă senzația! Delfo apasă pe accelerație, dar se intră într-o zonă, pe la kilometrul 20, unde alergătorii nu mai pot fi urmăriți îndeaproape.

Se iese din "ceață" la 35, unde, surpriză, Yun Chil Choi a reapărut! Atunci începe ceea ce mulți aveau să considere "cea mai tare cursă din toate timpurile". Cabrera e al doilea, după, belgianul Etienne Gailly, apoi Guiñez, britanicul Richards și sud-africanul Luyt.

Și, gata, se intră pe pista miticului "Wembley"! 70.000 de suflete aplaudă. Gailly, cu maieul său roșu, nu mai are forță. Erou în WWII a participat la eliberarea țării, dar a rămas cu sechele psihice din război. Pare că înoată, ține cârma cu greu. Argentinianul vine tare, îl depășește pe interior. E proaspăt! Sunt două tururi de pistă. Apoi, publicul e în picioare! Al treilea a intrat britanicul Tom Richards!

Belgianul supraviețuiește numai din aplauze, și-a pierdut total simțul de orientare. Afacerea e între localnic și Delfo, dar mustăciosul nu dă semne de oboseală. Richards pleacă în urmărire! Mai are timp să recupereze? Aleargă ciudățel, cu capul băgat între umeri. Ce tare! Doi atleți se bat pentru primul loc, dar tribunele îl aplaudă pe al treilea! Gailly se oprește, însă un comisar de cursă îi face semn, cu mâna, să continue și militarul mai bagă o fisă. Gata! S-a terminat!

Argentinianul de 29 de ani termină după două ore, 34 de minute și 51 de secunde. Tom e pe doi, Etienne pe trei. Eusebio Guiñez încheie pe 5, Sensini, pe 9. Peste Atlantic deja s-a dat drumul la sărbătoare, dar aici, la Londra, lumea nu-l cunoaște prea bine pe învingător! Când imnul argentinian răsună, pe tabelă stă scris: "Cabrora".

Inutil să mai descriem cum a fost primit la întoarcere... De fapt, cum au fost, pentru că până la Beijing, în 2008, nicio țară din lume nu mai reușise, la JO, să dea trei atleți în primii 10 maratoniști.

Accident, ca și etiopianul

Gailly n-a prins ceremonia de decernare a premiilor. A plecat, cu targa, spre spital. A spus doar atât unui felcer: "Nu mă atinge, mă dor toate!" Rănit în Războiul din Coreea, a decedat la numai 49 de ani.

Thomas "Tom" Henry Richards a rămas cu "argintul". A plecat în 1985.

Ca și Bikila Ababe, alt imens, Delfo Cabrera a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un parapet. Se întorcea de la o acțiune în Lincoln, Buenos Aires, unde fusese sărbătorit. Avea 62 de ani... August 1981.