Lionel Messi (34 de ani) este tot mai aproape de PSG, iar startul argentinian a avut sâmbătă seară o cină cu o parte dintre jucătorii Barcelonei.
Înainte de a plecat de la Barcelona, Leo Messi a chemat la reședința sa o parte dintre jucătorii importanți ai catalanilor.
Spaniolii scriu că Sergi Busquets, Jordi Alba și Gerard Pique, trei dintre liderii vestiarului Barcelonei, au venit la casa lui Messi pentru a discuta cu acesta, pentru prima dată față în față după anunțul plecării de la Barcelona.
Pe lângă cei trei spanioli, și Sergio Aguero, bunul prieten al lui Messi, a venit la reședința argentinianului.
În plus, presa din Spania scrie că Pique nu a venit singur, ci însoțit de iubita sa, Shakira.
Gerard Pique, mesaj către Messi: „Știu că te vei întoarce”
Și nimic nu va mai fi la fel. Nici Camp Nou, nici orașul Barcelona, nici măcar noi. După mai bine de 20 de ani la club, nu vei mai îmbrăca tricoul Barcei. Uneori, realitatea este extrem de dură. Ne-am cunoscut în 2000, aveam 13 ani și toată cariera în față. Ce carieră! Vai! Dacă am fi desenat-o în momentul acela, era imposibil să o facem mai bună. O nebunie completă!
În primul meu sezon, după ce m-am întors la FC Barcelona, am câștigat tripla și ai devenit cel mai bun jucător din toate timpurile. Din Rosario, până când ai atins cerul în Roma. Acolo a început legenda. Ce a venit după este istorie. Și ce vremuri bune am trăit. Acum pleci, dar știu că într-o zi te vei întoare.
Rămân multe lucruri de făcut. Să te simți bine, să te bucuri de locul în care vei merge și să continui să câștigi așa cum doar tu știi să o faci. Aici îți vom simți lipsa. Te iubesc, Leo
- Gerard Pique, pe Instagram.
Busquets, după plecarea lui Messi de la Barcelona:
„Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut la acest club! O fac în numele tuturor celor care ți-au fost alături. Erai un copil când ai sosit, iar acum pleci din postura de cel mai mare jucător din istorie. Ai dus clubul pe culmile gloriei. Sunt mândru că mă pot lăuda cu faptul că am jucat împreună și că am împărțit atâtea momente frumoase. Îmi va fi tare dor de tine!”, a transmis Busquets.
Foștii colegi, mesaje emoționante pentru Messi
- Coutinho: „Îți mulțumesc pentru tot. A fost o mare onoare să te întâlnesc și să joc alături de tine. Sunt recunoscător pentru modul în care m-ai tratat de la venirea la Barcelona. Îți doresc tot binele din lume în viitor. Dumnezeu să aibă grijă de tine și de familia ta”;
- Ansu Fati: „Toți băieții care ajung la La Masia visează să joace alături de tine. Mă simt norocos că am reușit asta. Vreau să îți mulțumesc pentru cei acești doi ani, pentru toate gesturile tale de afecțiune și pentru tot ce m-ai învățat. Eu și familia mea îți vom fi mereu recunoscători. Îți doresc tot binele din lume”;
- Xavi: „Ca un mare fan catalan, ca fost coleg și ca prieten, pot doar să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut în ultimii ani. Orice ai face în continuare, sper să îți reușească. Mult succes!”.
Messi, prezentat marți la PSG
ESPN anunță că oficializarea venirii lui Messi la PSG se va face marți, 10 august. Conducerea clubului a rezervat turnul Eiffel, la fel ca în cazul transferului lui Neymar, urmând ca Leo să fie prezentat într-o ceremonie grandioasă.
{{text}}