Liga 1

Noi detalii despre situația lui Florin Tănase: „Nu se leagă nimic!” » Giovanni Becali explică greșeala căpitanului de la FCSB

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 08 august 2021

Florin Tănase (26 de ani), golgeterul Ligii 1 din sezonul trecut, cu 24 de goluri, continuă pentru moment la FCSB, ca urmare a prețului cerut de Gigi Becali.

Giovanni Becali, cel care deține firma care-l reprezintă pe atacantul de la FCSB, a vorbit despre viitorul lui Florin Tănase și despre șansele ca aceasta să plece în această vară.

Giovanni Becali: „Florin Tănase a greșit când nu a prelungit cu FCSB”

„Florin Tănase este o piatră care nu mi se ia de pe inimă.  A avut un sezon bun, cu 24 de goluri, a fost prezentat prin toată lumea, dar nu se leagă nimic. Să vedem...

Cred că Tănase a greșit. Am vrut să-i spun, dar probabil zicea că sunt alături de vărul mei. Când Gigi i-a oferit prelungirea contractului, un salariu de 30.000 de euro și posibilitatea de a pleca pe 3 milioane, el trebuia să semneze.

Au fost oferte pentru el. Au fost 3,5 – 3,8 milioane de euro... Mi-a fost rușine să-i spun că poate se gândea că sunt complice cu vărul meu. Dar trebuia să semneze prelungirea. Ar fi avut asigurat 30.000 de euro pe an, timp de 5 ani. Acum mai are doi ani de contract”, a spus Giovanni Becali la „DigiSport Matinal”.

 

5.000.000 de eurovrea Gigi Becali pentru Florin Tănase. Aceasta este suma la care e cotat pe transfermarkt

Tănase e la FCSB din vara lui 2016, când a venit de la Viitorul pentru 1,5 milioane de euro. Pentru FCSB a bifat 194 de partide, în care a reușit 63 de goluri și 35 de pase de gol.

VIDEO Rădoi, prezent la antrenamentul celor de la FCSB

>

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.